CEAI MEMO-COMPLEX ECO 200GR

40,95lei

Stimulator al activității cerebrale

 

Descriere

Cum acționează?

  • Ajută la menținerea unei bune stări cognitive (Busuioc, Roiniță)
  • Contribuie la relaxare optimă (Roiniță, Ventrilică), la susținerea unei stări pozitive fizice și mentale (Roiniță) și la menținerea unui somn sănătos (Roiniță, Ventrilică)
  • Suport în perioadele de tensiune nervoasă și mentală (Roiniță, Ventrilică)
  • Susține funcționarea normală a creierului (Saschiu), asigurând o bună circulație a sângelui la nivel cerebral (Busuioc, Roiniță)

Pentru ce se recomandă?

  • Probleme de concentrare și de memorare
  • Tulburările de memorie post-traumatice și cele produse de problemele vasculare cerebrale
  • Stări de nervozitate, angoase, insomnii, migrene de origine nervoasă
  • Surmenaj fizic şi intelectual, slăbirea treptată a memoriei, instabilitate emoţională

Informații suplimentare

Greutate 0.22 kg
Capsule

Capsule

părți aeriene de Ventrilică (Veronica sp.) - 30%; părți aeriene de Roiniță (Melissa officinalis) - 20%; fructe de Aronia (Aronia melanocarpa) - 10%; părți aeriene de Busuioc (Ocimum basilicum) - 10%; părți aeriene de Rozmarin (Rosmarinus officinalis) - 10%; părți aeriene de Salvie (Salvia officinalis) - 10%; părți aeriene de Saschiu (Vinca minor) - 10%.

Proprietăți ingrediente

Anticancerigene și detoxifiante, fructele de Aronia cresc vitalitatea datorită bogăției și concentrației mari de vitamine și substanțe nutritive pe care le conțin. Ultimele studii au dovedit că acest fruct contribuie la menţinerea sănătăţii creierului, îmbunătăţeşte funcţiile cerebrale, previne pierderile de memorie, pierderea echilibrului și a coordonării. În plus, el întărește sistemul imunitar, echilibrează metabolismul și scade nivelul hormonilor de stres. Aronia inhibă dezvoltarea cheagurilor de sânge şi aterosclerozei, putând preveni chiar și Alzheimer-ul.

Potrivit unor teste realizate în SUA, în comparație cu alte 276 de alimente, fructul de Aronia se situează pe locul 1 din punct de vedere al valorilor antioxidante, având cea mai mare valoare ORAC (Capacitatea de Absorbție a Radicalilor de Oxigen - o modalitate de măsurare a puterii unui antioxidant de neutralizare a radicalilor liberi).

Roinița are efecte înviorătoare asupra psihicului, antidepresive, favorizând gândirea optimistă, amplificând tonusul psihic și mental. Rezultatele experimentale privitoare la folosirea Roiniței în tratarea unor tulburări cum ar fi depresia, anorexia psihică (cu reversul său - bulimia), angoasele de tot felul au fost mai mult decat încurajatoare. Aproximativ 40% dintre cei care au urmat tratamentul cu această plantă contra tulburărilor emoționale menționate au resimțit o ameliorare clară a stării lor psihice.

Planta este un excelent calmant nervos, fiind recomandată pentru durerile de cap care apar pe fond de stres și de suprasolicitare, pentru insomnie, pentru tulburările digestive care apar pe fond nervos, pentru tulburările de memorie post-traumatice, precum și petru tulburările de memorie produse de problemele vasculare cerebrale. S-a dovedit și un bun remediu pe termen lung contra Alzheimer-ului (reduce starea de agitație și îmbunătățește memoria). În tratamentul acestei boli, Roinița e folosită și pentru aromaterapie. 

Roinița este cea mai eficientă metodă naturistă de eliberare a stresului (alături de sunetul de ploaie și de uleiul esențial de Lavandă). Extractul de Roiniță poate îmbunătăți durata și calitatea somnului pentru persoanele care suferă de nervozitate și insomnie. Studiile arată că adulții care timp de 4 săptămâni au luat 30 ml de extract de Roiniță obținut prin presare la rece au avut un comportament anxios mult redus și un somn mai liniștit. Un alt studiu recent îi dezvăluie acestei plante încă o utilitate: Roinița crește capacitatea de concentrare și de rezolvare a sarcinilor. Cercetarea a fost derulată la Universitatea Northumbia din Anglia, unde elevii au fost testați câteva săptămâni. Cei care au folosit această plantă au răspuns mai bine la teste decât cei care au luat placebo (substanță fără nici un efect) și au fost mai calmi și mai concentrați în timpul examenelor.

Saschiul stimulează circulaţia cerebrală (oxigenarea normală a creierului) și metabolismul neuronal, ameliorează rezistenţa neuronilor la hipoxie (stare patologică constând în scăderea cantității de oxigen în țesuturi). Vincamina conținută de această plantă măreşte debitul sanguin al capilarelor cerebrale, este vasodilatatoare, relaxează musculatura netedă din peretele arterelor, previne tahicardia neurovegetativă și este utilă în hipertensiune arterială.

Saschiul este folosit pentru îmbunătățirea memoriei, dar și în ischemii cerebrale, după traumatisme cranio-cerebrale, sechele ale accidentelor vasculare cerebrale și tulburări circulatorii retiniene. Planta alungă durerile de cap, stimulează efortul intelectual, îmblânzeşte degenerescenţa senilă, combate amețelile în convalescențe și anemii sau în cazul pierderii memoriei. Sachiul este considerat cel mai bun remediu pentru persoanete în vârstă cu probleme de circulație cerebrală, care dau semne de pierderi ale memoriei și de boală Alzheimer.

Ventrilica se utilizează pentru întărirea și îmbunătățirea memoriei, mai ales în perioadele cu activitate intelectuală deosebită. Ea stimulează memoria și fortifică nervii și este deosebit de utilă persoanelor care se confruntă cu probleme de concentrare.

Ventrilica e de mare ajutor în combaterea nervozității care provine din suprasolicitare intelectuală. Preotul elvețian Künzle recomanda celor care trebuiau să depună o activitate intelectuală deosebită să bea ceai calmant din această plantă înainte de culcare. El stimulează memoria și îndepărtează senzația de amețeală. Amestecată cu rădăcină de țelină (în infuzie), Ventrilica înlătură debilități nervoase și stări melancolice.

Un alt preot mărturisea că avea lapsusuri mari, acestea ameliorându-i-se după 14 zile cu ceai de Ventrilică amestecat, în părți egale, cu Coada-calului, câte 2 cești pe zi. „Chiar în timpul predicilor îmi scăpau cuvinte importante. Devenisem nesigur și nervos. Plantele m-au ajutat incredibil de repede”.

Frunzele de Rozmarin conţin ulei volatil cu aromă puternică, stimulatoare. Plantă adaptogenă și antioxidantă, Rozmarinul previne îmbătrânirea celulară. Datorită conţinutului ridicat în flavonoide, ea stimulează circulaţia cerebrală şi microcirculaţia, este eficientă în afecţiuni neurologice, vertij, migrene, anxietate şi depresii.

Pentru reglarea sistemului nervos, Rozmarinul este un neegalat tămăduitor, fiind numit și „iarba aducerii-aminte”. La şcolari, studenţi şi adulţii cu muncă de birou, Rozmarinul îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de concentrare. În Grecia antică, planta avea o astfel de formidabilă reputație că îmbunătățește memoria, încât studenții adesea îți puneau crenguțe de Rozmarin în păr când studiau pentru examene. Și ultimele cercetări au arătat că performanța cognitivă se îmbunătățește când un compus din Rozmarin este absorbit în sânge. În plus, această plantă este benefică în insomnii, în stări de nervozitate, angoase, migrene de origine nervoasă, dureri de cap, anxietate. Ameliorează instabilitatea emoţională, oboseala prelungită, slăbirea treptată a memoriei și surmenajul fizic şi intelectual.

Salvia reprezintă un complex fitochimic cu efect sinergic tonifiant, antioxidant, estrogenic, analgezic şi antiinflamator. La nivelul sistemului nervos, planta tratează palpitațiile, surmenajul psihic, tulburările de memorie, stresul, astenia, oboseala, amețelile. Salvia măreşte capacitatea de concentrare şi înlătură oboseala mentală.

Azi, când cerem dovezi ştiinţifice pentru orice afirmaţie legată de sănătate, ne minunăm de scrierile renumitului naturopat medieval John Gérard. În anul 1597, el afirma că ,,Salvia este în mod deosebit bună pentru cap şi creier şi stimulează nervii şi memoria’’. Și Nicolas Culpeper, un alt reputat fitoterapeut scria, în anul 1652, că ,,Salvia vindecă memoria, animă şi trezeşte simţurile’’.

Numeroase studii recente derulate de Centrul de Cercetare pentru Plante Medicinale (MPRC) al  Universităţilor din Newcastle şi Northumbria (Marea Britanie) au demonstrate virtuţile deosebite ale Salviei privind stimularea  memoriei şi tonifierea creierului. Oamenii de ştiinţă au întreprins şi alte experimente prin care au ajuns la concluzia că administrarea Salviei la bolnavii suferinzi de maladia Alzheimer are ca efect inhibarea acetilcolinesterazei, o enzimă care distruge acetilcolina din creier. Prin analize de laborator, s-a constatat că bolnavii care suferă de Alzheimer au un nivel extrem de scăzut al acetilcolinei. Se deschide astfel o nouă oportunitate pentru în tratarea acestei boli.

Busuiocul este o plantă erbacee anuală, condimentară, originară din India, care se dezvoltă sub formă de tufe mici cu tulpină fragilă 4 muchiată, erectă, ramificată de la bază. În scop terapeutic se folosesc părțile aeriene ale plantei, care conţin: uleiuri eterice, eugenol (care dă aroma specifică), camphene și camfor, anetol, citronellol, pinene, ocineme, terpineol, linalol, metil-clavicol, myrcene; acid cafeic sau cinarina (stimulează sistemul imunitar, are acțiune anticancerigenă și antiinflamatoare); cineola (îmbunătățește circulația sanguină, reduce inflamațiile și calmează durerea); acid cumaric (puternic antioxidant ce reduce riscul apariției cancerului); alpha-pinena (acțiune antibacteriană); quercetina (antioxidant și inhibitor al proceselor inflamatorii); erutin (antiviral, antimicrobian, antiinflamator și antialergic); triptofan (antidepresiv); vitaminele A și C, acid rosmaric (antioxidant), calciu (antihipertensiv, anticancer, util contra crampelor picioarelor) și fosfor (combate oboseala și stresul); vitamina K (anticoagulantă) care joacă un rol important în fortifierea oaselor.

Breviar ingrediente

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „CEAI MEMO-COMPLEX ECO 200GR”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizare

Intern: infuzie - în 250 ml apă clocotită se adaugă 1 lingură de plante, se acoperă timp de 5-7 minute, apoi se strecoară.

Adulți: 2-3 căni pe zi, în cure de 6-12 săptămâni, care pot fi reluate după o pauză de 10 zile.

Copii: 1/2 de cană, de 2 ori pe zi.

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

A se păstra bine închis, ferit de umiditate, la temperaturi de 15-30oC.

 

Mod de prezentare

Pungă stand up, 200gr

S-ar putea să-ți placă și…