FLOARE DE SARE 250GR

52,95lei 50,30lei

Naturală, recoltată manual, pură și neprelucrată

SKU: 00002634 Categorie:

Descriere

Numită de vechii greci „Anthos alatos”, Floarea de sare este unul dintre cele mai pure, mai gustoase și mai valoroase tipuri de sare de mare din lume. Foarte apreciată în bucătăria gourmet, ea este recoltată manual din lacurile Messolonghi, Grecia – o zonă nepoluată, protejată prin Tratatul Ramsar.

Cu aspect de fulgi și textură crocantă, Floarea de sare este formată din cristalele care plutesc în strat subțire pe suprafața apei. Poate fi colectată doar atunci când este însorit și uscat, cu vânturi line, constante. Ea este „spuma”, adică prima sare de mare recoltată, după aceea urmând recoltarea sării comune. Știați că producerea a 1kg de Floare de sare echivalează cu producerea a 80kg de sare de mare obișnuită? Dacă ar fi să comparăm, Floarea de sare față de sarea obișnuită de mare este ca lăptișorul de matcă față de miere!

Informații suplimentare

Greutate 0.255 kg

Floare de sare

Proprietăți ingrediente

În cantități moderate, sarea este un ingredient indispensabil pentru buna funcționare a organismului. Ea ajută la reglarea presiunii sanguine, eficientizează transmisia nervoasă şi contracţiile musculare și ajută celulele să absoarbă nutrienții necesari. Adăugată în mâncare, ea are ca efect general intensificarea aromelor și gustului preparatelor.

Datorită faptului că este pură și 100% neprelucrată, Floarea de sare își menține concentrația ridicată de minerale și oligoelemente (93 la număr, spre deosebire de sarea obișnuită, care conține doar 2), dintre care cele mai importante sunt: calciu, magneziu, potasiu, zinc, fier, fluor, cupru, iod.

Deși, ca mineral, Floarea de sare nu face obiectul certificării ecologice, este un ingredient acceptat în produsele certificate.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „FLOARE DE SARE 250GR”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizare

Se presară pe alimente la sfârșitul preparării, înainte de servire. Este potrivită pentru salate și orice mâncare gătită, dar dă o savoare deosebită și ciocolatei amare, untului și altor paste tartinabile.

A se păstra bine închis, la temperaturi de 15-30°C și ferit de umiditate.

Mod de prezentare

Pungă stand up