Ceai Pneumo-Complex Eco 200g

40,45lei

Ceaiul Pneumo-Complex Eco 200g – Susţine funcționarea normală a tuturor componentelor sistemului respirator.

Descriere

Efecte benefice: Are efect calmant asupra gâtului, faringelui și corzilor vocale, atât în răceli, cât și în caz de răgușeală temporară. Ajută la ușurarea respirației, susține sistemul imunitar și funcționarea normală a căilor respiratorii.
Cum acţionează?
  • Are efect calmant asupra gâtului, faringelui și corzilor vocale (Pătlagină, Plămânărică, Mentă, Isop, Nalbă-mare)
  • Este util în caz de iritație a acestora (Pătlagină, Plămânărică, Mentă, Isop, Nalbă-mare) sau răgușeală (Trei-frați-pătați)
  • Ușurează respirația (Trei-frați-pătați), are efect emolient și expectorant (Grindelia)

Pentru ce se recomandă?

  • Afecţiuni ale căilor respiratorii superioare: răceală, amigdalită,sinuzită, laringită, gripă, astm bronşic.
  • Afecţiuni ale căilor respiratorii inferioare: gripă, bronşită (de tip alergic, tabagic sau infecțios), bronşiolită (infecţia căilor respiratorii mici ce afectează sugarii şi copiii sub doi ani), traheită, emfizem, pneumonie, pleurezie, tuberculoză.

Informații suplimentare

Greutate 0,3 kg

Brad (Abies alba)* - 50%; Plămânărică (Pulmonaria officinalis)* - 10%; Salcâm (Robinia pseudacacia)* - 10%; Nalbă-mare (Althaea officinalis)* - 6%; Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor)* - 6%; Mentă (Mentha piperita)* - 5%; Pătlagină (Plantago lanceolata)* - 5%; Grindelia (Grindelia robusta)* - 4%; Isop (Hyssopus officinalis)* - 4%.

*ingrediente din agricultură ecologică

Proprietăți ingrediente

Mugurii de Brad sunt folosiți în tratarea afecțiunilor aparatului respirator (bronșite, emfizem, tuse, astm), precum și în sinuzită. Preparatele din muguri de Brad ajută la calmarea tusei, vindecă afecţiunile laringelui, traheei şi bronhiilor, tămăduiesc pneumonia, pleurezia, bronşita cronică, astmul bronşic şi ameliorează simțitor tuberculoza. Principalele componente ale mugurilor sunt uleiul volatil, cantități apreciabile de vitamina C și carotenoizii. Mugurii de brad mestecaţi în gură potolesc setea, împrospătează respiraţia, reglează pofta de mâncare, dezinfectează gura și feresc de bolile de plămâni.

Cunoscutul fitoterapeut, prof. univ. dr. Constantin Milică accentuează importanța acestora: „Datorită acţiunii antiinflamatoare şi fluidizante a secreţiilor bronhice, expectorante, bactericide și revulsive, pădurile de brad constituie un mediu excelent, în care se amenajează sanatoriile pentru refacerea sănătăţii bolnavilor cu afecţiuni respiratorii. Bolnavul aflat într-o pădure de brad beneficiază, în mod gratuit, de inhalaţii cu uleiuri volatile naturale, mai intense în timpul formării mugurilor, respectiv la sfârşitul lunii mai. În acest mediu curat şi bine încărcat cu oxigen, în care pădurea acţionează ca un filtru gigantic ce preia noxele poluante din atmosferă, se vor fortifica plămânii, căile respiratorii se vor elibera de mucozități, iar respiraţia va fi mai profundă şi mai uşoară”.

Grindelia este o plantă medicinală cu proprietăți hidratante, protectoare și emoliente ale căilor respiratorii, fiind folosită mai ales pentru proprietățile sale expectorante. Tratează tusea de diverse tipuri, guturaiul și bronșita, laringita, traheobronșita, astmul, decongestionează tractul respirator și elimină secrețiile, întărește sistemul imunitar. Părţile aeriene de Grindelia au efect antibacterian, antiinflamator, antiseptic, expectorant și spasmolitic. Înscrisă în Farmacopeea din Statele Unite încă din 1882 și în Farmacopeea Franceză din 1908, folosirea acestei plante s-a afirmat apoi datorită acțiunii de protejare faţă de principalii agenți responsabili de tulburările căilor respiratorii superioare în anotimpul rece. Grindelia are un efect calmant asupra mușchilor inimii, ajutând la calmarea durerii în piept cauzate de tusea uscată. Pulberea de Grindelia acţionează în sens reglator asupra circulaţiei pulmonare, fiind utilă în caz de tuse cu expectoraţie abundentă.

Isopul este utilizat în bronșite și infecții cronice ale căilor respiratorii (astm bronșic, emfizem, pneumonie, traheită). Administrarea plantei produce o uşoară bronhodilataţie, elimină apa din organism, uşurează transpiraţia și expectoraţia şi reglează digestia. Contribuie, totodată, la scăderea presiunii sanguine prin dilataţia arterială.Planta calmează gâtul, faringele și corzile vocale. Astringent, antiseptic, bronşic şi cicatrizant, Isopul curăţă plămânii, fiind util într-o diversitate de boli şi simptome precum tuse, răceli, guturai, probleme ale sinusurilor şi dureri în gât.

Frunzele de Mentă conțin o substanță numită mentol care are o acțiune anestezică locală, inclusiv analgezică și antipruriginoasă. Uleiul volatil de Mentă ajută la decongestionarea mucoasei nazale, precum și în reducerea secrețiilor mucoaselor. Pulberea de mentă asociată cu iarba de Trei-fraţi-pătaţi, are un efect bronhodilatator rapid, fiind eficientă în tratamentul astmului și a bronșitei. Infuzia combinată de Mentă are un ușor efect de scădere a temperaturii organismului și face accesele de febră mai suportabile prin faptul că reduce senzația de vertij și de confuzie mentală. Se indică mai ales în accesele de febră asociate infecțiilor acute.

Pătlagina este un remediu foarte bun pentru tratamentul afecțiunilor căilor respiratorii superioare datorită acțiunii expectorante și protectoare asupra mucoaselor. Se folosește în catar al căilor respiratorii, bronșite cronice, faringite, laringite, tuse, afecțiuni pulmonare și chiar și în tuberculoza pulmonară. Bolnavilor cu afecțiuni respiratorii, Maria Treben le recomanda să consume o infuzie dintr-un amestec de Pătlagină și Cimbru, în părți egale. Se pune la fiert o cană cu apă și o felie de lămâie. Se dă în 4-5 clocote, apoi se infuzează timp de un minut o linguriță de amestec de plante. Ceaiul se consumă cald, în cazuri grave și de 4-5 ori pe zi, cu înghițituri mici. Este un tratament deosebit de eficient pentru astmul pulmonar și bronșic.

Părţile aeriene de Plămânărică sau „mierea-ursului” sunt utilizate în tratamentul bronșitelor cronice și contra tusei, în tratamentul inflamațiilor gâtului, a febrei și pentru persoanele aflate în convalescență. Planta calmează răgușeala și reglează expectorația. La mijlocul secolului al XVIII-lea, medicii prescriau decoctul din frunze de Plămânărică pentru tuse, dificultăţi de respiraţie şi toate bolile plămânilor. Gmelin, medic şi naturalist german din aceeași perioadă, o recomanda pentru tuberculoză.

Plămânărica are o acţiune expectorantă, dezinfectantă, sudorifică, diuretică şi antiinflamatoare şi reduce congestia bronhiilor. Datorită conţinutului crescut de mucilagii, planta are un efect emolient foarte util pentru tractul respirator. Proprietățile sale terapeutice se datorează conținutului de acizi (salicilic, galacturonic, palmitic, miristic, stearic) și de vitamina C, caroten și săruri minerale bogate în magneziu.

Florile de Salcâm constituie un antitusiv eficient și susțin sănătatea plămânilor. Dintre substanţele active importante, doi compuşi specifici - robinina şi acaciina - împreună cu uleiul esenţial calmează crizele puternice de tuse convulsivă.Florile de salcâm ameliorează și starea de uscăciune a mucoaselor, au efect ușor sedativ, liniștesc stările de nervozitate și iritabilitate. Infuzia caldă din flori de salcâm, îndulcită cu miere, potolește accesele de tuse, durerile de piept și febra, având proprietăți emoliente, antiiritative și expectorante. Se bea câte un litru pe zi.

Planta Trei-fraţi-pătaţi este utilizată în afecțiuni respiratorii, având o acțiune emolientă, calmantă și expectorantă. Ea menține plămânii sănătoși și curăță sângele, susține funcționarea normală a tractului respirator, fluidifică secrețiile bronșice și ajută la eliminarea lor din plămâni.Studii recente o recomandă în tratarea tusei și a bronșitei (de tip alergic, tabagic sau infecțios).Proprietățile vindecătoare ale plantei se datorează unui fitocomplex format din acidul salicilic și derivații săi - flavonoide, saponine și mucilagii. Extractul de Trei-frați-pătați este cel mai puternic antialergic cunoscut în lume, la ora actuală, eficienţa sa fiind observată în toate tipurile de alergie (cutanată, respiratorie, digestivă etc.), precum şi în cazul bolilor autoimune, în dermatita atopică. Conține un puternic detoxifiant, neutralizează radicalii liberi din sânge, este diuretic și reglează sistemul imunitar.

Nalba-mare este o plantă robustă cu tulpină groasă şi frunze lobate, pufoase, răspândită în întreaga Europă, în flora spontană. Din punct de vedere medicinal au importanţã frunzele şi rădăcina. Frunzele conţin mucilagii, glucide, ulei volatil, iar florile conţin mucilagii, flavonoide, glucoronat de flavone, flavonoli, saponozide, taninuri, uleiuri volatile, antocianozide, derivaţi feolici (acizi cafeic, clorogenic, cumaric), substanţe glucidice, acizi graşi, săruri minerale. Nalba-mare are acţiune antiinflamatorie, decongestivă, emolientă, expectorantă, antidiareică, antialgică, imunomodulatoare și este indicată în afecţiunile aparatului respirator, bronşite, laringite, pentru uşurarea expectoraţiei.

Breviar ingrediente

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ceai Pneumo-Complex Eco 200g”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Utilizare

Intern: infuzie - în 250 ml apă clocotită se adaugă 1 lingură de plante, se acoperă timp de 10-15 minute, apoi se strecoară; se beau 2-3 căni pe zi.

Adulți: 2-3 căni pe zi, în cure de 6-12 săptămâni, care pot fi reluate după o pauză de 10 zile.

Copii: 1/2 de cană, de 2 ori pe zi.

Atenționări: A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. Suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o dietă variată şi echilibrată şi un stil de viaţă sănătos. A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici. Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului. Se recomandă consultarea specialistului înaintea consumului de către copii, femeile însărcinate sau care alăptează. A se păstra bine închis, ferit de umiditate, la temperaturi de 15-300C.

Mod de prezentare

Pungă kraft stand up

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu