Tehnologii de cultivare:

Rotația culturilor de plante, fertilizarea solului cu îngrășăminte organice, lucrări de îngrijire și irigare a culturilor. Recoltarea plantelor: manuală, cu respectarea perioadei optime și a tehnicilor de recoltare a plantelor medicinale și aromatice pentru obținerea conţinutului cel mai ridicat în principii active.

Procesarea în laborator:

Respectarea normelor privind bunele practici de fabricație, cu supravegherea atentă a fluxului tehnologic pentru asigurarea standardelor de calitate. Modalități naturale de extragere a principiilor active: macerare la rece, fermentație acetică, condiționarea primară a plantelor și prelucrarea specifică; mărunțirea la mori cu ciocănele, care nu prezintă riscul de supraîncălzire și distrugerea principiilor active.

Ingredientele produselor:

Materii prime atent selecționate – plante și fructe culese cu grijă, produse apicole de colectură furnizate de apicultori avizați, uleiurivegetale etc. Aroma, gustul și culoarea se datorează în exclusivitate ingredientelor naturale. Diferențele de miros, gust și aspect ce pot apărea de la un lot la altul nu influențează calitatea produselor. Produsele nu conțin organisme modificate genetic, parabeni, stabilizatori sau arome sintetice. Produsele cosmetice, la nivelul combinării ingredientelor sau al produsului finit, nu au fost testate pe animale.

Ambalajele:

Ambalaje optime pentru calitatea produselor și siguranța alimentară: recipiente de sticlă violet, capsule din fibre vegetale. Recipientele PET respectă normele de siguranță – codul 1: unul din cele mai sigure tipuri de plastic, recomandat pentruambalarea apei, sucurilor, uleiurilor (reciclabil). Încurajăm reciclarea. Folosim accesorii de ambalare prietenoase cu mediul.

Livrarea:

Fiecare comandă este pregătită cu grijă, ambalată și livrată prin serviciul de curierat rapid cu promptitudine și profesionalism.