Acasa/Ceramica

Modelele disponibile se comandă prin apel video la nr. de telefon 0790.005.217

Gingăşie şi culoare, măiestrie artistică şi simplitate bizantină – toate acestea se regăsesc în piesele-unicat create de maici în Atelierul de ceramică al Mănăstirii Nera. Aici, meșteșugul se împletește armonios cu arta și știința. Există un foc care nu mistuie, ci creează. E focul care preface lutul în ceramică şi-l înnobilează.

Din bulgării de lut stropiţi cu apă, în mâinile maicilor „cresc”, cu multă dragoste şi migală, vase preţioase şi practice, ca printr-o minune. Lucrul cu lutul te învață răbdarea şi, totodată, smerenia, exersând în fiecare zi cuvântul: „să fii precum lutul în mâna olarului.” Și cât e de minunat când vasul proaspăt scos din cuptor este şi frumos, şi de folos!

* Ca tehnici, maicile modelează manual, folosesc roata olarului sau îmbină cele două procedee.

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu