Zilele trecute, nişte pelerini, abia sosiţi la poarta mănăstirii, ne-au întrebat: „E deschis la farmacie?” Am zâmbit şi le-am răspuns: „Da, farmacia Domnului e totdeauna deschisă”. Odată intraţi, ne-au rugat să le spunem ce avem pentru stomac şi toate ale lui. Atunci ne-am gândit şi la dumneavoastră, cititorii noştri dragi. În acest articol vă vom informa despre produsele naturiste destinate prevenirii şi vindecării problemelor digestive: tincturi, oţeturi şi uleiuri create în Laboratorul „Sfinţii Doctori fără de arginţi” al Mănăstirii Nera.

Există astăzi o adevărată cultură care te învaţă ce, cât, cum şi când trebuie să mănânci. Cu toate acestea, afecţiunile digestive sunt tot mai frecvente. Aceste disfuncţii au întotdeauna cauze mai adânci; ele se instalează pe fondul unor probleme sufleteşti şi duhovniceşti, la care se adaugă, bineînţeles, alimentaţia incorectă. Ştiaţi că fiecare gând încărcat de ură e ca o înghiţitură de otravă? Sau că ura, mânia (îndreptată şi asupra propriei persoane), regretul legat de trecut, precum şi grija, teama faţă de viitor favorizează bolile stomacului, ale vezicii biliare şi ale intestinelor? Sau că stresul conduce la o funcţionare defectuoasă a intestinului gros?

Oțetul Nera Plant Adipstop, un excelent remediu pentru obezitate

Oţeturile Nera Plant sunt obţinute din mere româneşti şi miere de albine, după o reţetă tradiţională. Oţetul simplu, cel de mere cu miere, s-a dovedit a fi un bun tonic digestiv, detoxifiant şi remineralizant. De aceea, el e un ajutor grabnic pentru constipaţie, metabolism leneș, obezitate şi celulită. Pentru afecţiuni gastrointestinale şi supraponderabilitate, maicile vă recomandă oţetul  Nera Plant de mere cu cătină. Fructele de cătină sunt eficiente şi în tratarea duodenului.

Şi măceşele au efect antiinflamator, antioxidant, gastroprotector, imunostimulent şi antidiareic. Ele combat greţurile, viermii intestinali şi cresc secreţia biliară – de aceea sunt foarte eficiente în afecţiunile ficatului. Toate aceste beneficii le are şi oţetul  Nera Plant de mere cu măceşe, bun şi pentru dischinezie biliară.

Oțetul Nera Plant Adipstop accelerează arderea grăsimilor, susţine reglarea tranzitului intestinal şi ajută la eliminarea toxinelor. Dacă vă confruntaţi cu un metabolism leneș, dublat sau nu de constipaţie, dacă vă luptaţi cu obezitatea şi celulita, merită să-l încercaţi. Dintre ingredientele sale amintim: ardeiul iute, cicoarea, păpădia, gălbenele, senna şi  urzica.

Cicoarea conţine principii active care sporesc secreţia bilei şi a sucurilor gastrice, îmbunătăţind digestia şi eliminând balonarea, inapetenţa şi atonia gastrică. Cercetările arată că inulina din rădăcina de cicoare reduce mult riscul de apariţie al cancerului intestinal. În plus, ea este indicată în afecţiuni precum hepatite, septicemii, enterocolite, paraziţi intestinali sau hemoroizi.

Dacă aveţi pietre la rinichi, nu consumaţi cicoare în cantităţi mari, fiindcă rădăcina sa are un conţinut ridicat de oxalaţi.

Oţeturile Nera plant se consumă astfel: câte 1 linguriţă (copii) sau câte 1 lingură (adulţi) de 3 ori/zi înaintea meselor principale, diluat în apă, ceai sau sucuri, dar se pot adăuga şi în salate şi mâncăruri, după gust.

Tinctura de propolis vindecă ulcerul gastro-duodenal

Bitterul Nera Plant, un coktail de 20 de plante aromatice și medicinale, purifică sângele şi umorile organismului. Schinelul, unul dintre ingredientele sale, este un tonic amar care măreşte lent, dar pe lungă durată, secreţia gastrică. De asemenea, el stimulează secreţiile hepatice şi pancreatice şi are acţiune depurativă, febrifugă, cicatrizantă şi antiseptică. Are efecte dovedite în dispepsii, gastrite hipoacide, anorexie, insuficienţă hepatică şi pancreatică, dischinezie biliară. Isopul şi coada-şoricelului sunt alte două plante ce se regăsesc în componenţa lui. Primul reglează digestia, iar coada-şoricelului este eficientă în diferite afecţiuni ale stomacului şi intestinelor, ca enterocolite şi gastrite. Ea restabileşte şi pofta de mâncare.

Mod de administrare: câte 1 linguriţă diluată în 50 ml de apă sau ceai, de 3-4 ori pe zi, în cure de 6 săptămâni.

Pentru ulcer gastro-duodenal, colite acute şi cronice şi parazitoze intestinale, vă recomandăm tinctura Nera Plant de propolis. Aceasta contribuie, totodată, şi la scăderea glicemiei, a grăsimilor și a colesterolului din sânge.

Cu extracte de urzică, frunze de mesteacăn, păpădie şi ţintaură, tinctura Nera Plant Detoxi-complex şi-a dovedit eficienţa în afecțiunile aparatului digestiv, ale ficatului și bilei. Ţintaura e una din cele mai puternice ierburi detoxifiante, un „detergent” natural pentru otrăvurile din organism.   Fiindcă are un gust amar accentuat se mai numeşte şi „fierea pământului”.

Tinctura Nera Plant Digesto-complex acţionează precum un pansament gastric, fiind indicată în cazul digestiei lente, a colitelor spastice, a balonării, flatulenței, gastritei şi ulcerului gastro-duodenal, dischineziei biliare şi enterocolitei. Ingredientele sale –  gălbenele, isopul, menta, mușețelul, sunătoarea, şovârvul, turița-mare şi ţintaura – pot fi folosite şi individual – pentru infuzii.

Infuzia de mușețel calmează spasmele muşchilor stomacului provocate de gastritele și colitele însoțite de colici. Extracul de muşețel se recomandă contra diareei și, în general, în toate afecțiunile stomacului și intestinelor, în asociație cu frunze de mentă.

Cum se utilizează tincturile: câte 1 linguriţă diluată în 50 ml de apă sau ceai, de 3-4 ori pe zi, în cure de 6 săptămâni.

Gastrita hiperacidă, tratată cu ulei de sunătoare

Pentru colita de fermentație, colici abdominali, meteorism şi inapetență a fost conceput uleiul Nera Plant de busuioc. El favorizează eliminarea gazelor intestinale, stimulând digestia. Busuiocul are un efect revigorant deosebit asupra organismului şi este eficient într-o gamă largă de boli, printre care şi ulcerul gastric. Uleiul Nera Plant de cimbrişor şi oregan este indicat atunci când avem enterocolită sau helmintiază (infestare cu viermi intestinali), dar şi în cazul anorexiei, anemiei şi asteniei.

Uleiul Nera Plant de salvie este eficient în cazul balonării şi a afecţiunilor  cronice ale căilor biliare, dar şi ca adjuvant în tratarea diabetului. Pentru  gastrită hiperacidă, ulcer gastric, afecțiuni ale sistemului hepatobiliar şi inflamaţii ale intestinului gros (inclusiv hemoroizi), cel mai bun este uleiul Nera Plant de sunătoare.

Înţelepciunea spune că trupul hrănit cu zgârcenie e cal bine strunit, care niciodată nu-şi va arunca din şa călăreţul. Chiar dacă ne aflăm uneori sub presiunea de a ne umple repede un mare gol sufletesc – şi o facem cu ce avem la îndemână – să ne amintim  totdeauna ce a spus Hristos: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de  mâncare şi  de băutură şi de grijile vieţii“. Căci va veni vremea să culegem ceea ce am semănat.

Iată câteva recomandări:

  • fixaţi-vă mesele în fiecare zi la aceeaşi oră;
  • nu uitaţi de rugăciune, înainte şi după masă;
  • evitaţi, pe cât se poate, mâncatul „din mers”;
  • încercaţi să ţineţi un jurnal alimentar, în care să notaţi data, ora, ce alimente aţi consumat, din ce cauză (foame, poftă, plictiseală etc.), unde, şi care era dispoziţia sufletească din acel moment.
  • alegeţi-vă un tip de mişcare care vă revigorează şi practicaţi-o zilnic, cu cel puţin 30 de minute înainte sau după masă;
  • hrăniţi-vă, măcar o dată pe zi, şi din cuvântul Domnului, înainte de a vă aşeza să mâncaţi.

*****

Ori de câte ori aveţi prilejul, dăruiţi o masă caldă unui om bolnav sau nevoiaş, unui bătrân sau unui copil orfan – în genere, unui om cu adevărat flămând. Nu pregetaţi să vă împărţiţi mâncarea cu oricine are nevoie. Abia atunci va veni peste ea binecuvântarea Domnului şi va fi dătătoare de putere şi izvorâtoare de sănătate.