Respectul pentru natură, tradiție și sănătate, dar mai ales pentru dragostea Domnului către om, ne învaţă că tot ce este mai bun în plante trebuie păstrat pentru a fi dăruit. Sub formă de pulberi, remediile naturiste sunt concentrate şi au efecte rapide. Şi fiindcă ritmul vieții cotidiene ne cere adesea doctorii grabnice, maicile de la Mănăstirea Nera ni le-au pregătit cu drag şi cu rugăciune. Născute din puterea tămăduitoare a plantelor, Capsulele Nera Plant vitalizează și înnoiesc întregul organism, previn și tratează o gamă largă de afecțiuni. Prin încapsulare pulberea îşi păstrează substanţele active, în special uleiurile esențiale, iar administrarea ei este mai uşoară. În plus, capsulele sunt indicate persoanelor care prezintă intoleranţă la zahăr sau alcool.

Aspirina vegetală, cel mai eficient remediu pentru durere şi hipertermie

Capsulele Nera Plant Salicilo – complex (Aspirina vegetală, creată prin combinaţia scoarţei de salcie cu creţuşca), se recomandă în afecţiuni inflamatorii şi infecţioase (dureri reumatice, dureri de cap, de dinţi şi cele care însoţesc menstruaţia etc.), având efect antifebril, antiinflamator şi analgezic. De asemenea, datorită acidului salicilic, ingredientul activ conţinut de scoarţa de salcie, au un important rol în prevenirea primară a evenimentelor cardiovasculare şi în reducerea riscului de cancer, în special a cancerului colorectal.

Crețușca susține sănătatea aparatului respirator și a articulațiilor. Ea ameliorează hiperaciditatea, dispepsia, gastrita și ulcerul gastro-duodenal.

Administrate împreună, scoarţa de salcie şi creţuşca au o acțiune antiinflamatorie și antiinfecțioasă mai eficientă, fără a provoca iritații gastrointestinale.

Trei-frați-pătați, cel mai puternic antialergic cunoscut astăzi

Dacă alergiile fac parte din viaţa dumneavoastră sau suferiţi de astm bronşic alergic, Capsulele Nera Plant Alergo-complex vă pot reda dispoziţia sănătoasă. Obţinute din fructe de coacăz-negru, porumbe, trei-fraţi-pătaţi, urzică, coada-șoricelului şi turiţă-mare, ele preîntâmpină şi ameliorează reacțiile alergice ale organismului la diverşi factori chimici şi de mediu.

Pulberea din fructe negre şi aromate de coacăz-negru (Ribes nigrum) are puternice proprietăţi antialergice, antioxidante şi antiinflamatoare. În plus, e vitaminizantă şi remineralizantă, conţinând o mare doză de vitamina C (de 10 ori mai multă decât în mere şi de 5 ori mai multă decât în portocale).

Extractul de trei-frați-pătați (Viola tricolor) este recunoscut la ora actuală ca cel mai puternic antialergic, eficienţa sa fiind observată în toate tipurile de alergie (cutanată, respiratorie, digestivă etc.). Prin neutralizarea radicalilor liberi din sânge, reglează sistemul imunitar şi diminuează semnificativ episoadele alergice.

Porumbele (Prunus spinosa) conţin mari cantităţi de tanin. Sunt astfel un antioxidant puternic care acționează prompt asupra imunității organismului.

Coada-șoricelului (Achillea milefolium) limitează procesul inflamator, distruge microorganismele, provoacă strângerea țesuturilor, moderează secrețiile și ușurează cicatrizarea.

Frunzele de urzică (Urtica dioica) conţin histamine secretate de perişorii plantei, care provoacă, la atingere, celebra urticarie. Histaminele sunt substanţe eliberate de către celulele sistemului imunitar aflat în dezordine în timpul episoadelor de astm alergic. Aceste substanţe inflamează arborele bronşic, determinând apariţia catarului, îngreunând respiraţia şi producând acele crize de sufocare, specifice bolnavilor de astm alergic. Concluzia specialiştilor de la Kansas Clinic of Traditional Medicine din Statele Unite este că frunzele de urzică, administrate intern, joacă un rol important în desensibilizarea alergică a organismului.

Suport în echilibrarea sistemului nervos

Busuiocul, lavanda, florile de păducel, sunătoarea, talpa-gâştei şi florile de tei – administrate împreună – au darul de a linişti mintea şi sufletul. Stresul se hrăneşte din neliniştile noastre, ca, mai apoi, să nască insomniile, durerile de cap şi surmenajul fizic sau intelectual. Capsulele Nera Plant Calmo-complex acţionează ca un sedativ natural, întărind sistemul nervos şi reechilibrându-l. Busuiocul (Ocimum basilicum) este reconfortant și tonic. Lavanda (Lavandula angustifolia) este  recomandată în tratamentul atacurilor de panică și anxietății. Păducelul (Crataegus sp.) este bine cunoscut ca „prietenul inimii”; mai puţin cunoscută, dar la fel de eficientă este acţiunea sa şi în emotivitate excesivă, precum şi insomnii. Sunătoarea (Hypericum perforatum) are o acțiune recuperatoare multiplă asupra organismului, dar, în principal, este antidepresivă. Talpa-gâștei (Leonurus cardiaca) acţionează asupra fiecărui organ în parte, reducându-i starea de încordare. Această plantă are acţiune sedativă, calmantă asupra sistemului nervos şi tratează cu succes insomnia (fiind de 3 ori mai puternică decât valeriana).

Ajutor de nădejde pentru inimă

Capsulele Nera Plant Cardio-complex sunt indicate pentru hipertensiune arterială, tulburări neurovegetative, nevroze cardiace şi emotivitate excesivă. Amintim câteva beneficii ale pulberilor care le alcătuiesc: Traista-ciobanului (Capsela bursa pastoris) este recunoscută pentru proprietăţile ei hipotensive, analgezice și astringente, care se adaugă celor uterotonice şi hemostatice. Măceşele (Rosa canina) normalizează circulaţia sanguină, îngrijindu-se mai ales de circulaţia periferică deficitară. De asemenea, bioflavonoidele din pulpa măceșelor întăresc pereții fragili ai vaselor de sânge. Sulfina (Melilotus officinalis) protejează inima și sistemul cardiovascular de efectele fatale ale stresului psihic – unul din principalii factori cauzatori ai infarctului. Ea este un vasodilatator care măreşte permeabilitatea vasculară, fiind recomandată în tulburările de circulaţie a sângelui. Turiţa-mare (Agrimonia eupatoria), cunoscută și sub denumirea de ,,leușteanul muntelui”, este un bun fortifiant cardiac și un regenerator vascular. Urzica (Urtica dioica) activează circulaţia sângelui şi îl fluidizează.

Ţintaura, un „detergent” natural redutabil pentru toxinele din organism

Capsulele Nera Plant Detoxi-complex conţin pulberi de soc, urzică, coada-calului, frunze de mesteacăn, sânziene, gălbenele, leurdă, merişor, păpădie, ţintaură, constituindu-se într-un eficient depurativ sangvin care curăţă organismul de substanţele toxice. Acestea sunt indicate în afecțiuni ale aparatului digestiv, ale ficatului și bilei, în obezitate, infecţii urinare şi afecţiuni circulatorii.

Una dintre cele mai cunoscute ierburi detoxifiante – ţintaura (Centaurium erythraea) – este socotită ca fiind cel mai puternic „detergent” natural pentru toxinele acumulate în organism. Are un gust amar accentuat, de aceea se mai numeşte şi „fierea pământului”.

Coada-calului (Equisetum arvense) are proprietăți diuretice și antibacteriene. Prin diureza pe care o produce, planta acţionează favorabil în edemuri ale picioarelor, boli de inimă, ficat, piele, gută (ajută la evacuarea toxinelor) şi reumatism.

Cu efect diuretic, hipotermizant şi hipocolesterolemiant, frunzele de mesteacăn (Betula pendula) sunt bune în curele de detoxifiere, în tratarea gutei și în afecțiuni reumatismale cronice. Ele curăţă tractul renal şi urinar de toxine sau de infecţii bacteriene (în caz de cistită, nefrită şi uretrită).

Cea mai mare calitate a leurdei (Allium ursinum) este acţiunea sa depurativă și diuretică puternică. Preparatele pe bază de leurdă purifică sângele, ficatul, stomacul, intestinele, rinichii și vezica. Ele previn diareea, constipația, colicile, balonările.

Păpădia (Taraxacum officinale) este detoxifiantă şi remineralizantă, având efecte diuretice şi depurative. Ea are grijă în special de normalizarea nivelului crescut al colesterolului.

Merișoarele (Vaccinium vitis-idaea) sunt un diuretic energic, care previne guta şi reumatismul, precum şi un eficient antiseptic în infecţiile urinare ovare.

Menta şi muşeţelul alină afecțiunile stomacului și ale intestinelor

Disconfortul gastric este o problemă frecvent întâlnită, fie că e vorba de balonări, flatulență, reflux gastro-esofagian, colici abdominale. Capsulele Nera Plant Digesto-complex sunt pansamentul gastric de care avem nevoie.

Cauzele pot fi multiple, însă nu rareori, din păcate, zicala „Mai bine să îmi fie rău decât să îmi pară rău” devine scuză pentru excesele culinare cu efecte vătămătoare.

Dintre ingredientele sale, sunătoarea (Hypericum perforatum) reglează flora intestinală, gălbenelele (Calendula officinalis) acţionează benefic în gastrita hiperacidă, ulcerul gastric şi duodenal,  iar muşeţelul şi frunzele de mentă aduc alinare prin reducerea inflamaţiile mucoaselor şi reglarea tranzitului intestinal.

În doză concentrată, menta este stimulent digestiv şi tonic al sistemului nervos. Ea este extrem de utilă pentru răul de călătorie şi senzaţie de vomă (greaţa) de diferite etiologii (inclusiv cea din timpul sarcinii). Datorită efectelor antibiotice și fungicide ale substanțelor volatile conținute, menta previne infecțiile tractului digestiv şi pe cele urinare.

Oregano, un al ingredient al capsulelor, este util în infecțiile digestive.

Cum se administrează Capsulele Nera Plant:

Intern: câte 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte sau la jumătate de oră după masă, în cure de minimum 4 săptămâni.

*****

Cât de mare este înţelepciunea lui Dumnezeu! Cel care acoperă pământul cu lumină şi iubire a binecuvântat fiecare fir de iarbă, fiecare frunzuliţă – pentru ca tot ce e viu să se tămăduiască cu viu. „Dacă omul s-a îmbolnăvit, Dumnezeu îi va da întotdeauna planta vindecătoare”, ne spune Elena Zaiţeva, o mare cunoscătoare a plantelor, din Rusia.