Stresul este o stare de tensiune lăuntrică acută pe care o trăim atunci când ne simţim incapabili să facem față solicitărilor crescute şi care ne afectează psihicul şi organele interne, respectiv sistemul endocrin, circulator, digestiv. În timp, stresul repetat poate duce la epuizare şi boală sau la agravarea unor afecţiuni deja instalate. În acest articol vom detalia câteva dintre problemele care apar sau se acutizează din pricina stresului – afecţiunile cardiovasculare, gastrita, ulcerul, diabetul, anxietatea şi insomniile – şi vom oferi soluţii de ameliorare şi tratament cu ajutorul produselor naturiste din Laboratoarele Nera Plant. 

Din perspectivă duhovnicească, stresul, această stare de continuă nelinişte, este alimentat de lipsa smereniei şi de lipsa credinţei în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.  „Omul smerit este exclus să aibă stres”, spune Sfântul Paisie Aghioritul. Ori de câte ori ne confruntăm cu o greutate sau ne învăluie un nor de nelinişti, să spunem: „Doamne, Tu le ştii pe toate. Dacă îngădui să fie aşa, să fie binecuvântate!” şi „Doamne, binecuvintează să fie cum vrei Tu!” Atunci când primim întâmplările vieţii astfel, vom începe să le vedem diferit şi să le acceptăm pe toate cu credinţa în Dumnezeu.

Pe lângă acest gând de nou început, ajutorul oferit de plantele medicinale dăruite de Domnul este sigur, nepreţuit şi foarte la îndemână pentru oricine. Cu ajutorul preparatelor Nera Plant putem redobândi echilibrul organismului nostru, însă accentul trebuie să cadă pe schimbarea stilului de viaţă. Plantele şi tratamentele naturiste ne pot ajuta, dar dacă nu sunt susţinute şi de alte deprinderi de trai sănătos ajutorul este temporar.

Frecvent întâlnim în zilele noastre expresia schimbarea stilului de viață. Însă ce presupune aceasta? Din punct de vedere medical, vectorii unui stil de viaţă sănătos sunt:

  • hidratarea cu apă: Un organism sănătos este un organism bine hidratat. Apa este principalul vehicul pentru eliminarea toxinelor din corp.
  • alimentaţia raţională: La o privire mai atentă, cel puţin 70% din meniul nostru zilnic este alcătuit din hrană procesată şi doar 30% din crudităţi. Raportul ar trebui să fie, însă, invers: mai multă hrană vie şi doar o mică parte din ea procesată.
  • tranzitul intestinal normal.
  • mişcareaoxigenarea: Nu putem vorbi de sănătate fără o bună oxigenare; celulele se regenerează doar în prezenţa oxigenului. Oxigenarea este recomandat să se realizeze prin mişcare în aer liber: spre exemplu 10-15 minute pe zi de plimbare la pas. Mişcarea stimulează şi accelerează sistemul circulator.
  • somnul sănătos: Organismul nostru îşi reglează singur sistemul imunitar dacă primeşte suficientă odihnă. Somnul îi asigură resetarea. Altfel primim o situaţie stresantă atunci când suntem odihniţi, şi altfel după o noapte de nesomn.

Un nivel bun de vitamine şi minerale în corp va ţine stresul sub control 

Dacă avem un nivel bun de vitamine şi minerale în corp, acesta va modula şi va regla stresul. Carenţele de vitamine şi minerale reprezintă, cel mai adesea, cauza declanşării afecţiunilor de tot felul. De exemplu, cei care au lipsă de calciu sau hipotiroidism au predispoziţia de a fi isterici tot timpul. O persoană care are un nivel bun de B-uri va fi şi echilibrată emoţional.

Recomandăm atât copiilor, cât şi adulţilor un tratament de întreţinere zilnică, care  acoperă mare parte din necesarul de vitamine: Siropul Nera Plant Tonic vitaminizant, Siropul Nera Plant de coacăze negre cu lămâie, Tinctura Nera Plant de propolis, complexul Imuno (ceai şi capsule) şi Mierea Nera Plant cu tinctură de propolis. În plus, pentru persoanele care lucrează în condiţii solicitante sau care traversează perioade de stres prelungit, se adaugă şi complexul Calmo (ceai şi capsule), şi Siropul Calmiplant – administrate seara, înainte de culcare.

Păducelul şi măceşele – tratamente pentru inimă şi sistemul circulator

Pentru tulburările sistemului circulator şi afecţiunile cardiovasculare generate de acestea recomandăm complexul Cardio (capsule, tinctură şi ceai). Oţetul Nera Plant de mere cu măceşe şi Oţetul Nera Plant de mere cu cătină sunt şi ele de ajutor. Se pot prepara ca limonade sau se adaugă în salate şi mâncăruri.

Cardio-complexul menține tensiunea arterială în limite normale şi este recomandat pentru hipertensiune arterială, nevroze cardiace, tulburări neurovegetative şi emotivitate excesivă. Dintre ingredientele sale amintim florile şi frunzele de păducel, care determină o importantă reducere a presiunii arteriolare, măceşele, care normalizează circulaţia sanguină şi asigură o bună funcţionare a vaselor capilare, urzica, fluidificator sanguin, care curăţă sângele de toxine şi activează circulaţia sângelui, lavanda, cu efect hipotensiv, sedativ și cardiotonic, bun adjuvant în ischemia cardiacă instalată pe fond de stres.

Sunătoarea, cel mai puternic antidot natural pentru tristețe 

Stresul generează cel mai adesea o încordare psihică şi mentală, stări de nelinişte, anxietate şi insomnii. Calmo-complex echilibrează starea fizică și mentală în condiții solicitante de viață. Contribuie la îmbunătățirea somnului prin relaxare, fiind recomandat în caz de insomnii, surmenaj, surescitare nervoasă şi dureri de cap cauzate de stres. Plantele care alcătuiesc acest complex sunt: busuiocul – reconfortant și tonic, asigură o bună oxigenare celulară, are acțiune antidepresivă şi este eficient în tratamentul tulburărilor neuro-vegetative, a sindromului oboselii conice, al durerilor de cap și al bolilor sistemului nervos central (insomnii, anxietate, nervozitate); lavanda – sedativ natural, recomandat în tratamentul depresiei; păducelul – susține funcțiile mentale şi crește capacitatea cardiacă la efort. Cunoscută ca cel mai puternic antidot natural pentru tristețea și melancolia care apar odată cu trecerea la anotimpul rece și apropiata venire a iernii, sunătoarea este recomandată celor care se confruntă cu stări de neliniște, dureri de cap, tulburări de somn și de concentrare din cauza fenomenelor meteorologice (vreme mohorâtă, ceață și lumină redusă). Talpa-gâștei acţionează asupra fiecărui organ în parte, reechilibrându-l, reducându-i starea de încordare, de excitaţie nervoasă. Eficientă în insomnie, ea are acţiune sedativă şi calmantă asupra sistemului nervos central şi vegetativ.

Uleiul Nera Plant cu sunătoare, un pansament gastric foarte eficient în ulcer

Din iconomia Domnului, stomacul are o remarcabilă capacitate de autovindecare, chiar şi în cazul ulcerului: nişa ulcerativă în stomac se epitelizează singură, fără niciun tratament, prin simpla eliminare a factorilor iritanţi.

Gastrita este faza de început a ulcerului. O gastrită netratată generează în timp ulcerul. Când se instalează ulceraţia, pot apărea hemoragiile digestive. De aceea, cei care au probleme de acest fel e indicat să nu consume piper, oţet, fasole, murături, prăjeli, băuturi acidulate, brânzeturi fermentate. De asemenea, cafeaua pe stomacul gol. De exemplu, nu mănânc nimic până la ora 14, deşi ştiu că am o gastrită sau un ulcer, iar la ora 14 beau cafea – nu am făcut decât să pun sare pe rană. O importanţă deosebită trebuie să acordăm şi meselor la oră fixă.

În caz de gastrită, recomandăm ca pansament gastric eficient Uleiul Nera Plant cu sunătoare, care se ia cu 20-30 de minute înainte de masă. În timp, acesta va ajuta la vindecarea completă a acestei afecţiuni.

Pentru a preveni apariţia gastritei şi a ulcerului recomandăm tinctura de propolis administrată pe nemâncate. Propolisul formează în stomac o peliculă care protejează mucoasa gastrică de factorii iritanţi din unele alimente. Se poate administra în miere sau pe o bucăţică de pâine, fiind indicată şi când avem probleme de imunitate sau infecţii (atunci acţionează ca antibiotic).

Să ne simplificăm meniul pentru a evita problemele colonului!

În cazul tulburărilor digestive complexurile Entero şi Digesto (ceai, capsule şi tinctură) aduc beneficii imediate. Dacă ne confruntăm cu balonare, disconfort, digestie lentă – tratamentele se administrează după masă. Dacă ne supără durerile în timpul mesei, acestea se iau înainte de masă.

Majoritatea afecţiunilor colonului au drept cauză combinaţiile nepotrivite din meniul nostru. De exemplu, la masă avem peşte, brânză, cartofi şi salată, plus deserturile. E important să ştim că organismul îşi reglează secreţiile, în funcţie de ceea ce mâncăm, pe două-trei tipuri de compuşi chimici prezenţi în sucurile gastrice. În situaţia de mai sus, stomacul le va digera pe unele, iar pe altele nu. Neavând enzimele care să le neutralizeze, alimentele nedigerate stagnează mai mult în stomac şi intră în fermentaţie şi putrefacţie. Din această princină apar flatulenţa, halitoza, eructaţiile. Dacă nu bem apă, aceste toxine se vor depozita pe pereţii colonului. Curele de detoxifiere, recomandate periodic, funcţionează doar dacă bem suficientă apă, pentru a da organismului posibilitatea de a elimina toxinele.

Mai multă glucoză decât este necesar organismului

Principala cauză a diabetului este aportul alimentar necorespunzător, excesul. Diabetul, în stadiul incipient, este o boală care poate fi controlată numai din alimentaţie. El scapă de sub control atunci când nu mai avem un echilibru alimentar.

Mecanismul este următorul: corpul nostru are nevoie de o anumită cantitate de glucoză – ea este materialul energetic pentru viaţă, este combustibilul pentru muşchi, pentru creier şi restul organelor, fiind prezentă nu doar în dulciuri, ci şi în celelalte alimente; fiind mai mult sedentari, avem tot timpul mai multă glucoză decât consumă organismul. Când există un aport mai mare de glucoză, surplusul este neutralizat de insulina secretată de pancreas şi devine un produs rezidual, o toxină ce se elimină. În timp, din cauza exceselor, pancreasul nu mai face faţă să secrete atâta insulină: se forţează sub avalanşa de glucoză, dar până la urmă cedează şi se autodistruge. Atunci soluţia organismului este să depună surplusul de glucoză pe muşchiul cardiac, pe vasele de sânge, în special ale picioarelor, în extremităţi, unde circulaţia este mai slabă din cauza oxigenării reduse. Aşa apare ulcerul varicos sau ulcerul diabetic, scleroza, retinopatiile, orbirea de tip diabetic. Se ajunge la diabetul insulino-dependent şi fenomenul este ireversibil. Singura ameliorare este ca, administrând complementar tratamente alternative, să poţi administra o doză mai mică de insulină sintetică.

Glicemo-complex şi extractul din castravete amar ajută la normalizarea glicemiei

Diabeticii trebuie să fie foarte atenți la alimentaţie, să respecte mesele la ore fixe. Fără pogorăminte! Un pogorământ va înseamna săptămâni întregi de luptă ca să aduci nivelul glicemiei la cel iniţial.

Se pot folosi şi produse naturiste ajutătoare: Glicemo-complex  și un alt preparat extrem de eficient, existent pe piaţă: extractul din castravete amar.

Cu frunze și fructe de afin, salvie, urzică, teci de fasole, frunze de dud şi de nuc, complexul Glicemo Nera Plant contribuie la menţinerea unui nivel normal de glucide în sânge. Proprietatea acestor plante de a scădea zahărul din sânge se datorează mirtilinei, numită şi insulină vegetală. Salvia sporește foarte mult receptivitatea organismului la insulină (cu până la 2-3 ori).

Bolnavul de diabet îşi poate pregăti zilnic 250ml de ceai (infuzie), în care să adauge 30 de picături de tinctură. Îl va bea călduţ, cu înghiţituri mici. 

Toţi cei ce au în familie bolnavi cronici ştiu cât este de important să le fie alături, să le ofere sprijin, mângâiere şi căldură sufletească. Bolnavii cronici, oricât ar fi de conştienţi de boala lor şi de conştiincioşi în administrarea tratamentului la început, la un moment dat obosesc să mai aibă grijă de ei înşişi şi atunci cineva apropiat lor trebuie să preia această responsabilitate, cu toată dăruirea. 

****

Stresul, anxietatea, atacul de panică sunt termeni de curând intraţi în limbajul medical. Poate exista, într-adevăr, o predispoziție genetică, tulburări ale anumitor secreții la nivelul creierului. Însă este o vorbă din popor: „Nebunia și-a pus scaun pe mândrie”. La baza bolilor psihice, Părinţii Bisericii aşează mândria. Omul clachează deoarece nu poate să-și asume că are limite. Tratamentul medicamentos ajută, dar lucrarea Duhul Sfânt nu trebuie uitată, marginalizată, căci este esenţială în aflarea vindecării.

Numai la lumina harului sfânt omul poate să îşi asume limitele cu smerenie şi nădejde în Domnul, în spirit constructiv, şi să renască. Un rol important în această lucrarea duhovnicească a omului îl are duhovnicul, părintele îndrumător.

Lipsa de sens, sentimentul lucrului făcut în zadar, generează, de asemenea, reale probleme: depresie, deznădejde, anxietate. Lipsa de sens este, însă, lipsa lui Dumnezeu din viața noastră. Omul care Îl are pe Dumnezeu și își pune nădejdea în Dumnezeu nu trăiește toate acestea, căci în momentul în care Duhul Sfânt dă mărturia veșniciei în mintea și în inima noastră, trăim sentimentul împlinirii, tot ceea ce facem este pentru veşnicie.

****

Simplifică-ţi viaţa prin încrederea desăvârşită în Dumnezeu, ca să te eliberezi de stres şi de nelinişte. (Sfântul Paisie Aghioritul)