La hotarul dintre iarnă și primăvară, natura însăși ne îndeamnă să facem câteva schimbări în viața noastră. Dar înainte, ar fi utilă o scurtă auto-evaluare: Sunt mulțumit de starea mea de sănătate sufletească și trupească? Stilul meu de viață este sănătos? Sunt o persoană echilibrată? Trăiesc fiecare zi ca pe un dar de la Preabunul Dumnezeu? Iubesc cu toată ființa mea, din tot sufletul meu pe cei de aproape și pe cei de departe? Dacă un răspuns afirmativ la toate aceste întrebări e aproape imposibil, nu vă întristați. Acum avem la îndemână tot ce ne trebuie şi, în plus, sprijinul întreg și necondiționat al maicilor de la Mănăstirea Nera, prin tot ceea ce prepară în Laboratoarele Nera Plant, dar şi prin cuvântul cald de mângâiere și de îmbărbătare pe care ni-l adresează şi prin rugăciunea lor necontenită.
De ce sunt necesare astăzi suplimentele naturale? Organismul nu-şi poate lua tot ce are nevoie doar din hrană? Iată câteva lămuriri pe care vom încerca să le aducem în acest articol.
Cu ce pornim la drum?
O imunitate care cere grabnic întăriri, o nevoie acută a organismului de a fi detoxifiat, numeroase carenţe de vitamine şi minerale, la care se adaugă şi predispoziţia la alergii.
Organismul uman este dotat cu un mecanism de detoxifiere foarte complex: de filtrare, neutralizare și eliminare, în mare parte, a toxinelor introduse în organism odată cu hrana, cu apa, precum și cu aerul inspirat. Din partea noastră se cere cumpătare în toate şi mai multă mişcare.
Exercițiul fizic regulat este şi el o formă de detoxifiere foarte eficientă, care ajută şi reducerea depozitelor de grăsime adunate peste iarnă. Sistemul cardiovascular este cel mai fericit atunci când primește mișcare. Tranzitul intestinal se îmbunătățește. Crește numărul de globule roșii pe cale naturală, glicemia şi tensiunea arterială se normalizează. Antrenamentul fizic regulat va genera și un nivel superior de lucru al creierului.
Ştiaţi că celulele creierului uman conțin 75% apă? De aceea, pentru o bună funcționare, el are nevoie de apă mai mult decât oricare alt organ. Consumul zilnic de apă creşte performanţa creierului, îmbunătăţeşte concentrarea şi memoria, echilibrează starea de spirit şi emoţiile.
Lipsa apei duce la afectarea majoră a funcțiilor vitale ale organismului. Deshidratarea produce și accentuează și hipertensiunea. Şi sindromul de oboseală cronică este o urmare a acesteia.
Consumul constant de apă este foarte important în procesul de detoxifiere. Apa este cea care activează flora bacteriană și enzimele din intestin și, în același timp, ajută la eliminarea toxinelor. Cea mai importantă funcție a ei este îmbunătățirea circulaţiei sangvine și stimularea metabolismului.
Consumul de zahăr ar trebui redus la minimum, deoarece nu ne aduce niciun folos. Dimpotrivă, ne consumă rezervele de B-uri din organism (pentru a-l descompune, organismul foloseşte aceste vitamine) şi alimentează cancerul. OMS recomandă consumul a cel mult şase linguriţe de zahăr pe zi. Statisticile arată, însă, că un european consumă de 5 ori mai mult doza zilnică recomandată, consumul în medie fiind de 50 kg/an/persoană.
Efortul digestiv pentru metabolizarea cărnii este, de asemenea, foarte mare. Fiziologic vorbind, consumul de carne nu este absolut necesar oganismului uman, fiindcă principiile nutritive existente în acest aliment pot fi preluate din altele. Surse de proteine calitativ superioare celor din carne sunt ciupercile, brânzeturile, cerealele integrale, ouăle, peștele, unele legume.
Vă îndemnăm să faceţi şi o detoxifiere digitală: să lăsăm deoparte, pentru anumite perioade, telefoanele, gadgeturile şi toate dispozitivele electronice care ne afectează starea de sănătate fizică, mentală şi sufletească.
De ce sunt necesare astăzi suplimentele alimentare? Nu putem lua tot ce avem nevoie din hrană?
Un număr semnificativ de boli au la bază dezechilibre nutriţionale pe termen lung. Alimentaţia perfect echilibrată este mai degrabă un ideal decât o realitate. Diversitatea de alimente şi calitatea acestora este esenţială pentru o dietă completă, dar acest lucru este adeseori greu de împlinit. Chiar dacă am putea beneficia de cele mai bune și organice alimente, tot ar fi necesare suplimentele, fiindcă alimentele actuale nu ne mai pot furniza cantitatea adecvată de nutrienți necesari. Civilizația modernă, cu tot ceea ce înseamnă ea – mediu poluat, alimente tratate chimic, pesticide, radiații ale energiei nucleare, smog, telefonie mobilă şi surmenaj – au transformat din temelii mediul nostru natural.
Renumita echipă de nutriţionişti de la Harvard, recunoscută pentru seriozitatea studiilor şi a lucrărilor publicate, recomandă combinarea alimentaţiei cu suplimentele alimentare pentru acoperirea nevoilor de vitamine şi minerale ale organismului. Suplimentele naturale reprezintă o cale eficientă de a preveni carenţele nutritive şi de a le ameliora pe cele deja instalate.
În suplimentele de calitate se găsesc combinații dintre cele mai benefice, aproape imposibil de obținut pe cale naturală. Iată un exemplu: vitaminele A și C, luate împreună, luptă mai bine împotriva îmbătrânirii și a cancerului decât ar putea să o facă fiecare luată separat.
Există numeroase suplimente naturale pe bază de plante care previn eficient problemele de sănătate, le ameliorează sau chiar le vindecă, fără efecte secundare. Dacă sunt boli grave deja instalate, suplimentele pot colabora eficient cu medicația alopată. Principiul după care trebuie sa ne ghidăm este echilibrul. În plus, preparatele naturale din plante nu au toxicitatea celor de sinteză, iar costurile lor sunt considerabil mai mici. Dar cel mai important efect al lor este acela că acționează asupra cauzelor, nu asupra simptomelor.
Oțeturile Nera Plant ne revigorează fizic și mental
Oţetul de mere este unul din cele mai vechi medicamente. Însuşi Hipocrate l-a pus la loc de cinste in scrierile sale. Deşi este acid, atunci când este ingerat, formează mediu alcalin. Mierea are şi ea un pH scăzut, dar crește alcalinitatea corpului atunci când ajunge în stomac. Combinaţia aceasta stopează aciditatea excesivă, creând un mediu intern cu un pH de protecție.
Oţetul Nera Plant de mere și miere e un eficient medicament pentru persoanele cu probleme digestive. Substanţele sale nutritive îmbunătăţesc activitatea celulelor albe din sânge, previn bolile prin distrugerea viruşilor și bacteriilor.
Oțetul de mere și miere tratează şi previne răceala. Gâtul roșu, inflamat și durerile ce-l însoțesc pot fi eficient tratate dacă se face gargară cu soluție de oțet de mere cu miere (4 linguri la o cană de apă), din trei în trei ore. De asemenea, o frecție cu oțet de mere pe tot corpul înainte de culcare este foarte eficientă pentru tratarea răcelilor însoţite de febră.
Oțetul Nera Plant de mere cu cătină energizează și vitaminizează, fiind leac pentru anemii, infecții, răceală, stări de neliniște și depresii. Oțetul Nera Plant de mere cu măceșe este antioxidant, vitaminizant și depurativ. Ameliorează gripa, virozele, avitaminozele, circulația periferică deficitară și scade febra. Ne revigorează atunci când suntem obosiți fizic sau intelectual.
Uleiul de măsline extravirgin este foarte bine tolerat de stomac
Uleiuri Nera Plant au ca bază uleiul de măsline extravirgin. Acestea ne aromatizează salatele, dar ne şi tratează, fiind indicate ca adjuvante într-o serie de afecțiuni interne și externe.
Cu vitamine precum A, B1, B2, C, D, E, K, acizi grași nesaturați în proporţie de 85%, uleiul de măsline extravirgin este foarte bine tolerat de stomac, ajută la combaterea ulcerului și a gastritei, reduce riscul bolilor cardiace şi canceroase, mărește rezistenţa vaselor sanguine, inclusiv a pereţilor arteriali, întărește sistemul imunitar al organismului şi previne îmbătrânirea celulelor. Știați că acizii graşi nesaturaţi şi monosaturaţi din compoziţia uleiului de măsline extravirgin sunt similari cu cei prezenţi în laptele matern?Acest lucru explică de ce uleiul de măsline este atât de bine tolerat de organism. Acest tip de ulei este recomandat chiar și bebelușilor, de la începutul diversificării alimentației, adăugat în piureul de legume sau în supa de la prânz.
Uleiul Nera Plant de busuioc stimulează digestia. Cu proprietăţi antimicrobiene, busuiocul este un tonic foarte bun în timpul virozelor şi în perioadele intersezoniere, întărind imunitatea şi combătând stările febrile. Uleiul Nera Plant de cimbrișor și oregano stimulează pofta de mâncare și se recomandă şi în anemii. Antiseptic puternic, cimbrișorul acţionează asupra ficatului şi rinichilor, ameliorând starea lor de funcţionare. Oregano ameliorează gastrita hipoacidă. Uleiul Nera Plant de salvie este tonic fizic şi mental, este uşor hipoglicemiant și diminuează transpiraţia excesivă. Recomandat pentru oboseală fizică şi mentală și afecţiuni cronice ale căilor biliare. Uleiul Nera Plant de sunătoare este potrivit pentru afecțiuni ale sistemului digestive şi hepatobiliar, dar ameliorează și depresia. Cu acțiune cicatrizantă şi dezinfectantă, uleiul de sunătoare se poate folosi și extern, pentru răni, plăgi greu vindecabile sau purulente, arsuri, hematoame, dureri reumatice și hemoroizi.
Condimentele Nera Plant pentru mâncăruri sănătoase și gustoase
Pe lângă proprietățile lor terapeutice, plantele aromatice, proaspete și răcoritoare, dau gust şi savoare deosebită preparatelor culinare.
Condimentul Nera Plant cu salvie, mentă și chimen este intens și mentolat. Combinația dă o aromă deosebită sosurilor pentru paste, preparatelor din cartofi și peşte şi salatelor de legume. Salvia are darul de a reduce grăsimea mâncării la care este adăugată, dovedindu-și eficiența și în a trata problemele stomacale. Semințele de chimen sunt recunoscute pentru efectele deosebite asupra digestiei. Au un conținut mare de vitamina B3 (niacina), vitamina B9 (acidul folic), vitaminele A și C și E (retinolul); de asemenea, sunt o sursă bogată de minerale: fier, zinc, magneziu, calciu, fosfor, sodiu, potasiu și fibre. Cu un gust proaspăt, răcoritor, menta este un remediu în indigestie, balonare și digestie lentă.
Proaspăt, intens și ușor picant, condimentul Nera Plant cu busuioc, oregano și cimbrișor este potrivit pentru mâncărurile de pește, broccoli, conopidă, cartofi, în sosurile pentru paste, în pizza și în omlete. Foarte parfumat, busuiocul dǎ preparatelor o savoare puţin dulce şi un parfum uşor de citric. Cimbrișorul conferă o notă proaspătă de lămâie peştelui şi fructelor de mare. Aromat și ușor amărui, oregano merge de minune și în orice mâncare ce conține roșii.
Maicile au preparat și un condiment potrivit regimurilor fără sare. Răcoritor și dulce piperat, condimentul Nera Plant cu roiniță, tarhon și mărar se folosește pentru aromatizarea salatelor vegane, a ciorbelor și supelor de legume, în prepararea mâncărurilor cu cartofi, a brânzeturilor din soia, a omletelor, a droburilor din soia, linte sau năut, în preparatele principale pe bază de pește, cartofi şi mazăre. Roinița este apreciată ca mirodenie datorită gustului său proaspăt, asemănător cu cel de lămâie. Bogat în vitaminele A și C, în săruri minerale și iod, tarhonul este de mare ajutor persoanelor care trebuie să evite sarea, piperul și oțetul, el reușind să înlocuiască aceste condimente. Cu un gust dulce și aromatic, consumul mărarului are ca efect benefic combaterea balonărilor.
Sănătos și hrănitor, Pesto Nera Plant de leurdă și nucă condimentează mâncărurile de pește, ouă, brânză și paste. Leurda este una dintre cele mai la îndemână detoxifiante din natură. Gustul ei o recomandă oricărui preparat culinar care cere usturoi, fiind totodată mult mai bine tolerată decât acesta. În frunzele și în bulbii de leurdă, cercetătorii au descoperit o mare cantitate de vitamina C – de trei ori mai mare decât în lămâi și portocale (700mg la 100g de leurdă). În plus, leurda conține germaniu și seleniu în formă organică, două substanțe rar întâlnite în natură, cu efecte antitumorale de excepție.
Complexuri naturale pentru refacerea imunităţii şi pentru alergiile de primăvară
Primăvara nu puţini dintre noi ne confruntăm cu alergiile şi cu imunitatea scăzută. Ele se manifestă printr-un grup de simptome cauzate în principal de polenuri care afectează mucoasa nazală şi oculară, cauzând aşa-numitele rino-conjuctivite, dar şi mucoasa bronhiilor, pricinuind crize de astm.
Imunitatea o putem întări cu tinctura, capsulele şi ceaiul Imuno-complex. Preparate din plante și fructe bogate în antioxidanți, ele revitalizează întregul organism. Previn şi tratează infecțiile virale și cresc rezistența la efort fizic şi psihic, ameliorând sindromul oboselii cronice şi astenia. Dintre componentele sale, amintim: echinacea – vaccin antigripal natural; cătina – un energizant de excepție, mărește rezistenţa organismului în faţa bolilor; măceşele – recomandate ca revigorant în sezonul virozelor şi porumbele.
Pentru întărirea și refacerea imunității şi prevenirea alergiilor, maicile ne recomandă şi câteva siropuri. Siropul Echinofruct forte conţine afine (reglează procesele imunitare), muguri de brad (stimulează imunitatea, în special la nivel rino-faringian), brusture (antioxidant şi antitumoral) şi trei-frați-pătați (curăță sângele de toxine, fluidifică și elimină secrețiile bronhice). Rezultate deosebite se obțin în cazul persoanelor foarte sensibile la trecerea dintre anotimpuri.
Şi Siropul Multiplant este imunostimulator şi antialergic, indicat în faringite, laringite, traheite, bronșite acute și cronice. Cu proprietăţi emoliente, podbalul uşurează stările congestive ale căilor respiratorii. Turiţa-mare ameliorează faringita și este eficientă pentru durerile în gât. Oreganul are acțiune antiseptică. Teiul se recomandă în caz de răceală cu febră. Ciuboţica-cucului are proprietatea de a fluidifica secreţiile bronșice, ajutând astfel la eliminarea lor. Păducelul este un bun bronhodilatator, care stimulează sistemul nervos central şi respiraţia.
Siropul Tonic vitaminizant şi Siropul de coacăze negre cu lămâie sunt bucuria copiilor, căci sunt alcătuite exclusiv din fructe, bogate în antioxidanţi. Ele cresc rezistența organismului, fiind un eficient remediu în caz de anemie, îmbunătățesc circulația periferică defectuoasă și stimulează capacitatea intelectuală. Siropul Tonic vitaminizant conţine coacăze negre, măceșe, afine, fructe de aronia, cătină, porumbe, zmeură și miere de albine.
Capsulele, ceaiul şi tinctura Nera Plant Alergo-complex, administrate regulat înaintea sezonului şi în timpul lui, pot preveni şi trata cauzele interne ale acestor alergii. Extractul de trei-frați-pătați, aflat în compoziţia complexului, este cel mai puternic antialergic natural. Alături de acesta, fructele de coacăz-negru şi cele de porumbar, urzica şi turița-mare sunt un sprijin şi un ajutor însemnat în acest sens.
Mod de administrare:
Tincturile: câte 1 linguriță diluată în 50 ml de apă sau ceai, de 3-4 ori pe zi.
Capsulele: 1 capsulă /zi (copiii peste 3 ani), 3 capsule/zi (adulți), cu jumătate de oră înainte sau jumătate de oră după masă.
Ceaiul (infuzia): la 250 ml apă clocotită se adaugă o lingură de plante. Se lasă acoperit 7-10 minute, după care se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.
Siropurile: 3-4 linguri/zi (adulţi) sau 3-4 linguriţe (copii), diluate în apă, ceai sau sucuri naturale.
Uleiurile: 1 linguriţă de 2-3 ori/zi (adulţi) 1/2 de linguriță de 2 ori pe zi (copii) înaintea meselor principale, în care puteți adăuga 1-2 picături de lămâie.
Oţeturile: 1 linguriță (copii) sau câte 1-3 linguri (adulți) de 3 ori pe zi, în timpul meselor principale, diluat în apă, ceai sau sucuri naturale.
Oțeturile şi uleiurile Nera Plant se pot adăuga și în salate și mâncăruri, după gust.
Pentru a obţine rezultate mulţumitoare, preparatele naturiste se recomandă a se administra în cure cuprinse între 1 – 3 luni. După 10 zile de pauză, cura se poate relua.
Un amănunt important: pe măsură ce înaintăm în vârstă, organismul nostru are nevoie de cantități tot mai mari de vitamine pentru a se putea echilibra.
Să ne oprim atenţia asupra câtorva nutrienţi foarte importanţi:
Vitamina C curăță radicalii liberi din fluidele corpului. Studiile arată că peste 88% din populația trecută de 40 de ani are deficit de vitamina C în globulele albe. În plus, numeroase studii indică faptul că vitamina C este ca un vaccin împotriva cancerului. Surse naturale: măceșe, coacăze negre, leurdă, usturoi, pătrunjel, morcov, kiwi, rucola.
Acidul folic previne şi ameliorează deteriorarea facultăților mintale şi depresiile, stopează cancerul. Îl găsim în spanac şi în varza de Bruxelles. Această mică și aparent nesemnificativă legumă are cea mai mare concentrație de indole-3-carbinole, o substanță care anihilează celulele maligne și previne diferite tipuri de cancer.
Betacarotenul este implicat în toate procesele care reduc deteriorarea generală a organismului. E recomandat și după ce boala s-a instalat. Surse naturale: cătină, fructele de kaki, morcovi, caise, cartofi dulci.
Esențial pentru sănătatea minții, zincul este astăzi mineralul cel mai deficitar din organismul uman. Zilnic, avem nevoie de 30 mg de zinc. Cel mai mult îl găsim în stridii (o stridie furnizează 15mg!), dar îl mai putem lua din germenii de cereale (grâu, ovăz şi orz), din seminţele de dovleac, nuci şi caju.
„Consumul de fructe și legume reduce la jumătate riscul îmbolnăvirii de cancer”, aceasta este concluzia a 200 de studii recente realizate în 17 țări. Interesant este faptul că, și după îmbolnăvire, a mânca multe fructe și legume poate împiedica evoluția acestuia.
Fructele hrănesc organismul la nivelul sistemului nervos, în timp ce legumele hrănesc sistemele muscular şi osos.
Şi leguminoasele (fasolea, lintea, năutul, soia, mazărea uscată) sunt foarte preţioase în alimentaţie prin conţinutul lor mare în proteine, fier şi fibre. Previn bolile cardiovasculare, anumite tipuri de cancer, supraponderabilitatea si obezitatea.
De ce este important postul într-un stil de viaţă sănătos?
Există statistici care dovedesc că incidenţa cancerului şi a bolilor metabolice este mult mai mică la cei ce postesc. Pe lângă tot ceea ce este la exterior, postul înseamnă şi reţinerea de la gânduri, pofte, patimi, vorbe şi fapte rele. Postul înlesneşte săvârşirea tuturor virtuţilor şi ajută rugăciunea, purifică organismul de toxine, îl înnoieşte şi-l ferește de boli, iar de unele chiar îl vindecă. Postul înalţă simţurile, supune trupul duhului, face inima compătimitoare şi iubitoare, dăruieşte înţelepciune omului.
*****
Urcușul spre Înviere, spre Învierea lui Hristos, dar mai cu seamă spre învierea noastră a început. Fiecare pas, oricât de mărunt, dar hotărât, este socotit de îngerul păzitor și răsplătit cu putere şi mângâiere de Părintele îndurărilor. Să ne croim drum spre inima celor de lângă noi, să-l presărăm cu flori și să-l parcurgem cât mai des, încărcaţi cu daruri. Căci astfel mereu ne vom întoarce îmbogăţiţi. Să părăsim păcatele, durerile și nedumerile ce ne-mpresoară înaintea părintelui nostru duhovnicesc în Taina Spovedaniei, iar apoi să ne-ntraripăm spre cer prin împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului.
Sănătatea să o preţuim şi să o îngrijim, iar boala, de va fi îngăduită în viaţa noastră, să o primim şi să o purtăm cu răbdare, spre curăţire şi înţelepţire. Căci judecăţile Domnului sunt iubire pentru noi, făpturile Sale.
Comenteaza