//Imunitate forte cu produse Nera Plant

Imunitate forte cu produse Nera Plant

De la gânduri și de la hrană pleacă atât boala, cât și sănătatea noastră, spun specialiștii. Ca să fortificăm sistemul imunitar, pe lângă o alimentație sănătoasă și ajutorul dăruit nouă de Domnul prin plantele de leac, avem nevoie să ne așezăm viața pe temeliile credinţei şi ale rugăciunii personale și comunitare. Așadar, să ne rugăm unii pentru alții, să ne rugăm pentru noi înșine, să aducem, prin rugăciune, lumea întreagă înaintea iubirii Domnului!

Mereu aproape de nevoile noastre, maicile de la Mănăstirea Nera sunt pregătite și de această dată să ne dăruiască o mulţime de produse din plante pentru refacerea și întărirea sistemului imunitar, pe care le vom (re)descoperi mai jos.

Miliarde și miliarde de celule, înarmate ca o oștire, formează  sistemul nostru imunitar, temelia sănătății noastre. Dar cum fiecare armată are momentele ei de vulnerabilitate, tot astfel şi organismul uman îţi pierde uneori capacitatea de autoapărare, fiind mai lesne expus îmbolnăvirii. Știați că, după doar 5 minute de furie, imunitatea noastră scade atât de mult, încât sistemul imunitar trebuie să lucreze intens, timp de 6 ore ulterior, spre a reveni la nivelul său iniţial? La fel e și cu stările de tristețe, depresie și stres. La celălalt pol, oamenii care aud multe cuvinte bune, de alinare și de iubire  au înregistrat o creștere semnificativă a imunității, arată studii recente.

Cum ne dăm seama că imunitatea e scăzută și ce anume ne-o slăbește?

Facem infecţii repetate  (infecţii urinare, răceli frecvente, episoade frecvente de herpes etc.) care răspund greu la tratament? Ne simțim mai tot timpul obosiți, apatici? Rănile ni se vindecă mai lent? Toate acestea sunt indicii care ne arată că trebuie să luăm măsuri. Dacă munca noastră presupune statul îndelungat în fața calculatorului sau ture de noapte avem nevoie, de asemenea, de întărirea sistemului imunitar. Și tulburările în activitatea splinei determină slăbirea sistemului imunitar, carența de anticorpi și apariția bolilor infecțioase. Stresul, sedentarismul, alimentaţia extra procesată, plină de aditivi, dulciurile şi băuturile răcoritoare cu conţinut crescut de zahăr, folosirea excesivă a antibioticelor şi a altor medicamente, pesticidele și substanţele de curăţat din gospodărie sunt factori pe care e bine să-i eliminăm din viața noastră.

Tinctură, capsule și ceai pentru refacerea imunității

În laboratorul „Sfinții Doctori fără de arginți” al Mănăstirii Nera, maicile ne pregătesc o întreagă gamă Imuno – complex sub formă de tincturi, capsule, ceaiuri, siropuri, oteturi, uleiuri ş.a.

Imuno-complexul Nera Plant (tinctură, capsule, ceai) conține crețușcă, urzică și echinacea, cătină, coacăze negre, măceșe și porumbe. Crețușca susține sănătatea aparatului respirator și a articulațiilor. Bogată în minerale, uleiuri esențiale și acid salicilic, ea are efect antiinflamator și analgezic. Echinacea vaccin antigripal natural – e indicată pentru momentele de debut ale răcelii, ale infecțiilor în gât, ale amigdalelor și sinusurilor. Urzica are proprietăţi antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (curăţă sângele de toxine), antireumatismale, hepatoprotectoare, antimicrobiene. Un energizant de excepție, cătina mărește rezistenţa organismului în faţa bolilor. Cercetătorii din Germania și SUA au concluzionat că administrarea regulată a acestui fruct mărește în timp nivelul de serotonină din creier, neurotransmițător care induce o stare de curaj. Coacăzele negre ajută îndeosebi în cazul insuficienței respiratorii, a afecțiunilor febrile, tusei, oboselii generale și surmenajului, îmbunătăţind şi performanţele cerebrale. Măceşele sunt recomandate ca revigorant în sezonul virozelor, iar  porumbelele conțin un antioxidant puternic (taninul) care acționează imediat asupra imunității organismului.

Imuno-complexul Nera Plant, obţinut din plante și fructe bogate în antioxidanți, tonifică și revitalizează întregul organism. Ameliorează stările de astenie, convalescență, anemie, sindromul oboselii cronice, previne şi tratează infecțiile virale și crește rezistența la efort fizic şi psihic.

Tinctura Imuno-complex se poate administra atât adulţilor, cât şi copiilor, astfel: adulții – câte 1 linguriță de 3-4 ori/zi, diluată în 50 ml de apă sau ceai, în cure de 6 săptămâni; copiii între 1-3 ani – un sfert de linguriță, de 2 ori pe zi, iar copiii peste 3 ani – o jumătate de linguriță, de 2 ori pe zi.

Capsulele Imuno-complex au efect rapid și sunt dedicate în special persoanelor care prezintă intoleranță la alcool sau zahăr. Se administrează astfel: copiii peste 3 ani – 1 capsulă /zi, iar adulții – 3 capsule/zi, cu jumătate de oră înainte sau jumătate de oră după masă. 

Infuzia din Ceaiul Imuno-complex se pregătește simplu: la 250 ml apă clocotită se adaugă 1 lingură de plante. Se lasă acoperit 7 minute, după care se strecoară. Se  beau 2-3 căni pe zi, în cure de 6 săptămâni.

Siropurile pe bază de Echinacea, muguri de Brad, fructe de pădure și Ghimbir – energizante și fortifiante

Ajutor de nădejde pentru refacerea și întărirea imunității e Siropul Echinofruct forte. Dintre ingredientele sale amintim Urzica, Măceșele, frunzele și fructele de Coacăz-negru, Echinacea, Trei-frați-pătați, Afinele, Cătina, Porumbele, mierea de albine. Brusturele este antioxidant şi antitumoral; el protejează organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi. Mugurii de brad stimulează imunitatea, în special la nivel rino-faringian. Fructele de afin reglează procesele imunitare. Trei-frați-pătați curăță sângele de toxine, fluidifică și elimină secrețiile bronhice. Rezultate deosebite se obțin în cazul persoanelor foarte sensibile la bolile sezonului rece (în special la guturai și bronșită).

Siropul Multiplant este imunostimulator şi antialergic, indicat în faringite, laringite, traheite, bronșite acute și cronice. Ciuboţica-cucului are proprietatea de a fluidifica secreţiile bronșice, ajutând astfel la eliminarea lor. Păducelul stimulează sistemul nervos central şi respiraţia, fiind un bun bronhodilatator. Podbalul are proprietăţi emoliente, uşurând stările congestive ale căilor respiratorii. Oreganul are acțiune antiseptică. Teiul se recomandă în caz de răceală cu febră, iar turiţa-mare combate faringita și este eficientă pentru durerile în gât.

Siropul Tonic vitaminizant crește, de asemenea, rezistența organismului, fiind un eficient remediu în caz de anemie. Alcătuit exclusiv din fructe, e bucuria copiilor. Conţine coacăze negre,  măceșe, afine, fructe de aronia, cătină, porumbe, zmeură și miere de albine. Cu o mare cantitate de antioxidanţi și vitamine, fructele de aronia înviorează, cresc vitalitatea şi sporesc imunitatea, calmează şi întreţin buna dispoziţie.

Siropul Pneumovital susţine sănătatea plămânilor, fiind foarte potrivit pentru tusea convulsivă, afecțiuni ale sinusurilor, bronșite acute și cronice, amigdalită. Florile de salcâm constituie un antitusiv eficient, ce calmează crizele puternice de tuse convulsivă. Grindelia este o plantă cu proprietăți hidratante, protectoare și emoliente ale căilor respiratorii. Isopul curăţă plămânii, iar menta redă capacitatea de respiraţie şi împrospătează aerul inhalat.

Un alt preparat care stimulează imunitatea, susține funcționarea normală a sistemului respirator şi fortifică îndeosebi organismul copiilor e Siropul din muguri de brad cu ghimbir. Acesta îmbie prin gustul său plăcut, dulce-acrişor și ușor picant datorat rădăcinii de ghimbir, cu multiple beneficii în debutul răcelilor sau gripei.

Siropul cu pătlagină și mentă este eficient în laringită, traheită, bronşită, tuse, răceală, răgușeală şi astm bronşic. Pătlagina are acţiune emolientă, expectorantă şi antiseptică. Este recomandată în bronşită cronică, tuse de diferite etiologii, astm, inflamaţii etc.

Cum se administrează Siropurile Nera Plant?

  • 3-4 linguriţe pe zi (copii) şi 3-4 linguri pe zi (adulţi), diluate în apă sau ceai, în cure de 3-4 săptămâni.

Propolisul, cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut

Propolisul este cunoscut ca fiind cel mai puternic medicament antiinfecţios. Bogat în vitaminele B1, B2, B3, B6, B12, C, D, A, biominerale: Zn, Ca, Mg, Fe, Cu, K și bioenzime, propolisul și-a demonstrat eficienţa în peste 200 de afecţiuni. Este indicat atât în cazul imunităţii scăzute, cât şi pentru tratarea gripelor și răcelilor. Ajută la eliminarea substanţelor toxice din organism, crește rezistența acestuia și alină migrenele și nevralgiile.

Tinctura de propolis este o soluţie hidro-alcoolică ce asigură o extracţie eficientă şi cât mai completă a substanţelor active. Se administrează picurând-o pe pâine sau încorporată în miere de albine, astfel: adulți1 linguriță de 3-4 ori pe zi, în cure de 6 săptămâni, copiii intre 1 și 3 ani – un sfert de linguriță, de 2 ori pe zi, copiii peste 3 ani o jumătate de linguriță, de 2 ori pe zi.

O altă variantă de tratament cu propolis, mai la îndemâna tuturor, este Mierea cu tinctură de propolis. Se consumă astfel: adulți 3-4 linguri/zi, în cure de minimum 4-6 săptămâni, copiii între 1 și 3 ani jumătate de linguriță de 2 ori pe zi, copiii peste 3 ani 3-4 lingurițe/zi.

Oțeturile și Uleiurile Nera Plant ne revigorează fizic și mental

Oțeturile de mere cu miere ne sprijină în efortul nostru de a ne înzdrăveni. Oțetul de mere cu cătină energizează și vitaminizează, fiind leac pentru anemii, infecții, răceală, stări de neliniște și depresii. Oțetul Nera Plant de mere cu măceșe este antioxidant, vitaminizant și depurativ. Ameliorează  gripa, virozele, avitaminozele, circulația periferică deficitară și scade febra. Ne revigorează atunci când suntem obosiți fizic sau intelectual.

Cum se consumă Oțetul Nera Plant?

Adulți: 1 lingură de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale, diluat în apă, ceai sau sucuri naturale.

Copii între 1-3 ani: o jumătate de linguriță pe zi.

Copii peste 3 ani: 1 linguriță pe zi.

Oțeturile se pot adăuga și în salate și mâncăruri, după gust.

Uleiurile aromate înmiresmează salatele, dar ne şi tratează. Uleiul Nera Plant de busuioc e antiseptic pulmonar și un tonic foarte bun în timpul virozelor; întărește imunitatea și combate stările febrile. Uleiul Nera Plant de cimbrișor și oregan tratează răgușeala, tusea spastică şi convulsivă, migrenele și durerile reumatice. Oreganul fluidifică secreţiile bronhice și ajută la expectoraţie.

Intern, uleiurile se consumă astfel:  adulți: câte 1 linguriţă de 2-3 ori/zi, înaintea meselor principale, în care puteți adăuga 1-2 picături de lamiae; copii: o jumătate de linguriță de 2 ori pe zi.

Remedii împotriva răcelii și gripei: cimbrișor, pătlagină, isop și flori de salcâm

Pentru stările de răceală şi gripă vă recomandăm Siropul Gripinstop, care acționează împotriva febrei și a virozelor, calmând iritaţiile căilor respiratorii și tratând tusea. Socul, unul din ingredientele sale, ajută la scăderea febrei. Cimbrişorul are proprietăţi expectorante; este adjuvant în tratarea tusei convulsive sau spastice, tusei astmaticilor, bronşitei şi răguşelii.

Pentru stările febrile, infecțioase și inflamatorii, vă recomandăm Capsulele Salicilo-complex (Aspirina vegetală). Spre deosebire de aspirina sintetică, salicilul din scoarța de salcie este un remediu foarte echilibrat, care poate fi folosit pe perioade lungi de timp. Această substanță este cel mai eficient remediu pentru cele două simptome care însoțesc majoritatea bolilor infecțioase și inflamatorii: durerea și hipertermia. Îmbunătățeste imunitatea și protejează vasele de sânge. Aspirina vegetală tratează răceli, gripe, migrene, durerile reumatice şi articulare și scade febra. Adulții pot lua câte 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte sau la jumătate de oră după masă, în cure de 4 săptămâni, iar copiii peste 3 ani1 capsulă pe zi, precum e menționat mai sus.

E bine știut că tratamentele pe bază de plante medicinale trebuie să se facă pe o perioadă mai lungă de timp – cel puțin 1-3 luni, pentru ca rezultatele să fie temeinice. Ele acţionează asupra cauzelor bolilor, şi nu numai asupra simptomatologiei.

*****

Hrană pentru întărirea sistemului imunitar

Știați că fabrica de imunitate se află în intestine? Probioticele, acele mici microorganisme care alcătuiesc flora intestinală  stimulează sistemul imunitar și producția de anticorpi, combat infecțiile și au acțiune antivirală. Un prim pas pentru echilibrarea florei intestinale îl reprezintă detoxifierea. Apoi, un însemnat aport de probiotice din iaurt, kefir, murături în saramură și borș. Aceste alimente conţin, de asemenea, cantității mari de vitamina C, care favorizează activitatea globulelor albe, micii soldaţi ai sistemului imunitar.

Alte câteva alimente bogate în antioxidanți, care cresc rapid imunitatea: afine, ciuperci, stridii, varză, migdale, grapefruit, boabe de grâu, iaurt, usturoi proaspăt (3-6 căţei pe zi), spanac, cartofii dulci.

La acestea, în dieta zilnică, putem adăuga: fructe și legume de culoare galbenă, portocalie și roșie, salate cu frunze verzi, lămâie, kiwi (un fruct de kiwi de mărime medie acoperă necesarul zilnic de vitamina C al unui adult), ardei iute, ghimbir, scorțișoară, turmeric, sucuri de afine, de sfeclă, mere și morcovi (toate consolidează sistemul imunitar), proteine vegetale (fasole, linte, năut, mazăre), pește (macroul, sardinele sau heringul), grăsimi sănătoase (avocado, nuci, alune, migdale, măsline, ulei presat la rece), miere de tei şi de lavandă (sunt cele mai puternice antibacteriene), ceai verde.

Acizii Omega-3 din pește și anumite uleiuri (cum ar fi cel de nucă) au acţiune antiinflamatoare și previn numeroase boli. În plus, ei aduc aport de vitamina D, rară în alimentaţie şi importantă pentru activarea sistemului imunitar.

De asemenea, zincul ajută mult imunităţii scăzute. El se găseste în germenii de cereale (grâu, ovăz şi orz), în seminţele de dovleac, nuci şi caju. Totuşi, pe primul loc se află aşa-numitele fructe de mare, în special scoicile, crabii, apoi icrele, care conţin cantităţi impresionante de zinc. O sută de grame de stridii conţine 400% din cantitatea de zinc necesară zilnic organismului.

„Rugăciunea este un remediu puternic. Ea reglează toate procesele din organismul uman.”

Dacă am aflat ce să-i dăm trupului pentru a-și fortifica sistemul imunitar, să ne aplecăm puțin atenția și asupra hranei sufletului.

Rugăciunea creşte imunitatea. Profesorul Valeri Slezin, renumit neuro-psiho-fiziolog rus a cercetat și măsurat științific puterea rugăciunii asupra organismului. Iată, pe scurt, concluziile studiilor sale:

„Rugăciunea este un remediu puternic. Pe lângă faptul că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară, în plus, şi structura grav afectată a conştiinţei. În timpul rugăciunii, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică”.

El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral. Doar la bebeluşii de trei luni poate fi observată această stare, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, fiind posibilă doar în timpul somnului profund sau al rugăciunii, după cum a dovedit omul de ştiinţă Valeri Slezin.

 „La ameliorarea sănătăţii ajută și participarea la slujbele bisericeşti”, afirmă electro-fiziciana Angelina Malakovskaia. Aceasta a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. Concluzia: slujba în biserică normalizează tensiunea şi valorile sângelui.

*****

Iată, minunile pe care le lucrează astăzi Dumnezeu cu noi sunt nenumărate și se-arată limpede sub chipul oportunităţilor care ni se deschid la fiece pas, prin cei apropiaţi. Să nu le risipim, furați de sclipirea celor trecătoare, ci să cerem înțelepciunea de a le rodi spre binele, bucuria, pacea și sănătatea tuturor sufletelor și inimilor de aproape și de departe. Sănătatea să o prețuim și să o îngrijim, iar boala, de va apărea în viaţa noastră, să o primim întru bucurie şi răbdare, spre înţelepţire. Judecăţile Domnului sunt iubire pentru noi, făpturile Sale. El ne vrea lângă Dânsul; ai Lui suntem, de la El am ieșit și la El ne vom întoarce.  Domnul să ne întărească în credință!

By |2019-10-02T11:06:13+02:00septembrie 28th, 2019|Fără categorie|1 Comment

About the Author:

One Comment

  1. ciuperca tibetana 18 noiembrie 2020 at 6:26 - Reply

    Este o firma serioasa cu produse exceptionale. Am folosit cateva produse Nera plant si sunt multumita de ele. Aveti cumva vreun produs care contine si ciuperca tibetana?

Leave A Comment