Dragostea noastră pentru cei care ne-au născut și ne-au crescut, cu mare jertfă adeseori, cuprinde și grija pentru sănătatea lor cea trupească și sufletească. Fie că ne sunt sau nu aproape fizic, ar trebui să ne întrebăm cu toată sinceritatea: îi iubim cât ar trebui? Îi prețuim? Pentru problemele cu care ne confruntăm în familie, în viața de zi cu zi, le cerem sfatul? Sau căutăm soluții pe internet, având acest izvor viu de experiență și înțelepciune atât de aproape de noi? Dacă am greşit prin îndepărtarea sau absenţa noastră, acum e timpul să punem, cu toată atenţia, început bun. Maicile de la Mănăstirea Nera ne vin în ajutor cu sfaturi, dar şi cu produse potrivite acestei vârste, pentru afecţiunile cardiovasculare, renale, hormonale şi pentru diabet.

Părinții și bunicii noștri cunosc darurile sădite de Dumnezeu în plante încă din copilăria lor, când le culegeau adesea pentru a prepara diferite tratamente ce nu lipseau din „farmacia” oricărei familii tradiţionale. Şi astăzi ar face-o cu acelaşi sârg, dar nu mai au putere. Domnul a primit ostenelile lor pentru noi; e timpul să le aducem smerita noastră recunoştinţă.

Ultimii ani ai vieții prilejuiesc adesea întâlnirea cu cele mai dificile încercări și crize. La acestea se adaugă și singurătatea, fenomen care afectează aproape 2 milioane din bătrânii României, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Principesa Margareta a României. Cauza? Există o predispoziție a adulților români de a se stabili în străinătate pentru a munci, iar bătrânii ajung la un moment dat să nu mai aibă cu cine să se ajute. Pensiile le sunt insuficiente pentru a se întreţine corespunzător. În plus, o mare parte dintre ei au de înfruntat afecţiuni grave, acestea împiedicându-i să se îngrijească pe cont propriu.

Potrivit aceluiaşi studiu, bunicii au avut un rol deosebit de important în creşterea şi educarea a 64% dintre români. Aproape 80% din tinerii chestionaţi consideră că bunicii reprezintă un model de bunătate, iubire, simplitate şi putere de muncă. Cu toate acestea, jumătate dintre ei nu reuşesc să le aline singurătatea măcar o dată pe lună; doar 23% îi vizitează săptămânal. Cu singurătatea, cu înstrăinarea noastră le e mult mai greu să lupte decât cu sărăcia, aceasta e una din concluziile studiului. Aşadar, timpul petrecut cu familia este cea mai mare bucurie pe care o poate avea o persoană în vârstă.

Din punct de vedere medical, în perioada bătrâneții, întregul organism devine mai vulnerabil, mai fragil din punct de vedere  imunologic, metabolic, vascular şi osos. Puterile scad, oasele își reduc densitatea, pielea pierde din elasticitate, părul albește și își pierde din rezistență, gustul, auzul și vedere slăbesc; rigidizarea arterelor și depozitarea grăsimilor pe vasele sanguine fac mai dificilă circulația sângelui.

Ajutoare din natură pentru fortifierea inimii și a sistemului cardiovascular

Produsele Nera Plant Cardio-complex (capsule, tinctură și ceai) sunt recomandate în caz de hipertensiune sau hipotensiune arterială, nevroze cardiace, tulburări neurovegetative și emotivitate excesivă. Florile și frunzele de păducel, în combinație cu traista-ciobanului, sulfina, fructele de măceș, turița-mare, lavanda și urzica mențin tensiunea arterială în limite normale, sunt adjuvante în angina pectorală, miocardită şi insomnii. Traista-ciobanului ajută la îmbunătățirea circulației sanguine în vasele coronariene (cele care ne irigă organele interne) și la creșterea fluxului sanguin în acestea. Măceşele sunt considerate un puternic antibiotic natural. În plus, ele deţin un mare depozit de vitamina C (de 100 de ori mai multă decât în portocale), dar şi vitamine precum: A, B₁, B₂, B₃, E, K, P, PP şi minerale ca: magneziu, fier, potasiu. Astfel, ele sporesc imunitatea organismului și menţin sănătatea ţesuturilor şi a organelor interne. Măceşele mai au o proprietate mai puțin cunoscută: normalizează circulaţia sanguină și asigură o bună funcţionare a vaselor capilare. Sulfina are proprietăți vasodilatatoare. Urzica curăță sângele de toxine, activează circulaţia sanguină şi reglează fluiditatea sângelui. Ea este bogată în clorofilă şi săruri minerale, îndeosebi fier, magneziu, calciu, potasiu şi siliciu, precum şi în vitamina K (cu acţiune antihemoragică). Lavanda are efect hipotensiv, sedativ, antispastic și cardiotonic, fiind recomandată în caz de aritmie cardiacă și ca adjuvant în ischemia cardiacă apărută pe fond de stres.

Năpraznicul și trifoiul roșu, surse importante de fitohormoni

La vârsta a treia, şi glandele îşi reduc secreţiile de hormoni sau suferă modificări. Potrivit specialiștilor, hipotiroidia este des întâlnită după 50 de ani. Produsele Nera Plant Endocrino-complex (capsule, tinctură și ceai) îmbunătățesc echilibrul hormonal al femeii. Administrarea lor stimulează glanda pituitară (hipofiza) și tiroida. Năpraznicul, trifoiul roșu, mlădițele de zmeur și coada-șoricelului sunt plante binecunoscute, de mare ajutor în problemele de sănătate ale femeilor de orice vârstă. Pe lângă acestea, complexul Endocrino mai conține coada-calului, lucernă, salvie și seminţe de schinduf, plante care ajută la menținerea stării de calm și de confort la menopauză și previn apariția tumorilor hormono-dependente.

Germaniul din năpraznic, alături de fitohormonii din compoziţia sa, joacă un rol important şi în vindecarea afecţiunilor care apar la nivelul aparatului reproducător, în special cel al femeilor. Fitohormonii sunt, practic, hormoni vegetali conţinuţi de plante care seamănă foarte mult cu hormonii feminini (estrogenul şi progesteronul) din punct de vedere al compoziţiei chimice. S-au observat rezultate foarte bune în ceea ce priveşte combaterea chisturilor ovariene şi tratarea fibromului uterin.

Extractul din trifoi-roșu este o sursă naturală de fitoestrogeni cu rol în reglarea disfuncțiilor menopauzale, precum și în prevenirea apariției tumorilor hormono-dependente și a mastodiniilor (durerilor mamare). Acesta poate reduce semnificativ bufeurile la femei în menopauză. Întrucât în această perioadă riscul de osteoporoză este semnificativ, unele studii arată ca extractul de izoflavone din trifoiul- roșu poate încetini pierderea osoasă și chiar stimula densitatea minerală la femeile aflate în premenopauză (sindrom care precede menopauza). În cazul bărbaţilor, trifoiul previne formarea tumorilor maligne, infuzia consumată zilnic fiind indicată pentru prevenirea cancerului de prostată. Substanțele din această plantă blochează enzimele despre care se crede că favorizează acest tip de cancer. Trifoiul-roșu are un efect puternic în redarea echilibrului prihoemoțional. Descoperiri recente arată că preparatele din trifoi-roşu sunt şi un agent de stimulare a imunităţii organismului și ar ajuta la renunțarea la fumat.

Schinduful  previne eliminările masive de calciu ce duc la apariția osteoporozei

Coada-calului se recomandă ca adjuvant în tratarea chisturilor ovariene. Planta este un remediu și pentru menținerea calciului în organism și pentru prevenirea osteoporozei care se instalează la majoritatea femeilor în primii cinci ani după intrarea la menopauză. Această demineralizare osoasă are drept cauză un dezechilibru hormonal, care conduce la eliminarea calciului din oase.

Coada-șoricelului are acțiune asemănătoare progesteronului, fiind foarte utilă în cazul tulburărilor de menopauză. Planta previne apariția cancerului de col uterin. În plus, coada-șoricelului diminuează simptomatologia din perioada de premenopauză și grăbeşte eliminarea bacteriilor vinovate de candidoză şi infecţii urinare.

Considerată un super-aliment datorită  numeroaselor  substanţe nutritive pe care le conţine, lucerna are proprietăți antihemoragice, antianemice, remineralizante și ajută la dizolvarea cheagurilor din sânge. Clorofila din compoziția acestei plante, considerată și un dezodorizant natural, are un puternic efect antibacterian, accelerează vindecarea rănilor, stimulează, în același timp, creșterea țesuturilor noi și scade riscul infecțiilor.

Salvia are darul de a echilibra sistemul nervos și pe cel hormonal. Ea conține un complex de vitamine și minerale, iar una dintre cele mai cunoscute proprietăți ale sale este aceea de a diminua transpiraţia (are efect antisudorific pronunţat). Preparatele ce o conțin inhibă cancerul de sân, stabilizează tulburările de menopauză, combat infertilitatea.

Schinduful este de mare ajutor pentru menținerea sănătății femeilor de vârsta a treia. Planta previne eliminările masive de calciu care duc la apariția osteoporozei, menține tonusul țesuturilor, ceea ce ajută la prevenirea prolapsului (în special uterin). Prin reglarea activității endocrine, schinduful preîntâmpină apariția cancerului mamar și ovarian. De asemenea, ajută la păstrarea forței musculare, aspect foarte important în contextul acestei vârste. Și mlădițele de zmeur sunt un adevărat elixir contra afecțiunilor genitale la femei, inclusiv contra cancerului ovarian.

Salvia sporește receptivitatea organismului la insulină cu până de 2-3 ori

Pentru vârstnicii care suferă de diabet, recomandăm produsele Nera Plant Glicemo-complex (capsule, tinctură și ceai). Acestea conțin frunze și fructe de afin, frunze de dud, teci de fasole, frunze de nuc, salvie și urzică. Fructele și frunzele de afin au proprietatea de a scădea zahărul din sânge, datorită mirtilinei, numită şi insulină vegetală. Ele se asociază cu teci de fasole şi frunze de dud pentru a le spori eficacitatea terapeutică în diabetul zaharat.

Studii clinice actuale au demonstrat efectul hipoglicemiant al urzicii, recomandând-o ca adjuvant în tratamentul diabetului zaharat de tip II. Și  frunzele de Nuc scad nivelul glicemiei, având și multe alte proprietăți: sunt depurative; stomahice, antidiareice, antiseptice intestinal, bactericide,  astringente, vermifuge, antiscorbutice, tonic-amare și antiinflamatoare.

Știați că infuzia din frunze de salvie poate înlocui aportul zilnic de lichide pentru bolnavul diabetic? Salvia sporește foarte mult receptivitatea organismului la insulină (cu până de 2-3 ori). O eficiență crescută o are infuzia obținută dintr-un amestec de frunze de dud şi de salvie, pe care o regăsim în ceaiul Nera Plant Glicemo-complex. Şi semințele de schinduf  luptă împotriva diabetului; ele scad considerabil concentrația de glucoză în sânge, dar și nivelul de colesterol și pot, în același timp, să reducă rezistența la insulină.

Coada-calului este unul dintre cele mai puternice diuretice din lumea vegetală

Combinaţia de pufuliță, coada-calului, coada-șoricelului, mentă, pătlagină și flori de soc e recomandată pentru afecţiunile prostatei și inflamaţiile căilor urinare. Aceste plante se regăsesc în produsele Nera Plant Prostal-complex (capsule, tinctură și ceai). Cele cincisprezece tipuri de flavonoizi conținuți de coada-calului asigură acestei plante unul dintre cele mai puternice efecte diuretice din toată lumea vegetală. Or, acest efect de stimulare a formării și a evacuării urinei este un garant al sănătății aparatului reno-urinar, mai ales în anotimpul cald, când pierderea masivă de apă prin transpirație poate afecta puternic rinichii și vezica urinară. În plus, datorită acidului salicilic şi a equisetoninei pe care le conţine, dezinfectează căile urinare şi îndepărtează calculii renali sau vezicali. Coada-șoricelului are și ea proprietăţi depurative, mineralizante şi vitaminizante și efecte benefice asupra aparatului digestiv şi urinar.

Substanţele active importante din mentă precum mentolul, un valoros ulei eteric, compuşii antibiotici şi substanţele minerale au o puternică acţiune antiseptică şi calmantă, dovedindu-și eficacitatea terapeutică și în bolile aparatului urogenital (cistite, pielite).

Cercetătorii spanioli  au descoperit că acubina din pătlagină are proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene. Deși este recunoscută mai ales pentru efectul expectorant și antitusiv în bolile aparatului respirator, pătlagina se utilizează și în tratamentele interne din nefrite, litiază renală și eliminarea acidului uric.

Pufuliţa este o plantă cu acțiune antiinflamatorie şi antitumorală (acţionează în special asupra vezicii urinare şi prostatei), decongestivă, dezinfectantă, diuretică, depurativă, regenerant-tisulară, mai ales la nivelul prostatei şi rinichilor. Contribuie la menţinerea sănătăţii prostatei și la funcţionarea normală a sistemului urinar prin ameliorarea diurezei. Se utilizează ca adjuvant în: prostatite, hipertrofie benignă de prostată, adenom de prostată, boli renale şi ale căilor urinare, tulburări de micţiune.

Socul este apreciat datorită proprietăţilor terapeutice ale tuturor părţilor componente ale acestui arbust: frunzele au acţiune laxativă, florile sunt diuretice și sudorifice, fructele – vitaminizante și antinevralgice, iar scoarţa este foarte bogată în substanțe diuretice.

Neurologul german dr. Wagner-Jauregg subliniază în scrierile sale că funcționarea defectuoasă a rinichilor și acumularea de toxine reprezintă una din cauzele principale ale unor boli de nervi.

Merișor, mentă, mesteacăn și busuioc pentru rinichi sănătoși

Produsele Nera Plant Renalo-complex (capsule, tinctură și ceai) sunt recomandate atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Ele ameliorează şi tratează incontinența urinară, litiaza renală (pietre la rinichi) și calculii biliari (dacă au compoziția chimică asemănătoare cu a calculilor renali), infecții ale tractului urinar (hipertrofia de prostată, cistite, pielite, prostatită și hematurie – urinarea cu sânge), colici renale și retenție de apă (la nivelul mâinilor, picioarelor, cavității abdominale – ascita, plămânilor)

Din componentele sale, busuiocul are acțiune antiinflamatoare la nivel renal și intestinal, acțiune datorată uleiului volatil și flavonoidelor. El tratează și bolile rinichilor, având un efect de tonifiere a acestora. Cu o acţiune antiseptică puternică, cimbrișorul ameliorează starea de funcţionare a ficatului şi rinichilor. Un studiu german extrem de amănunţit arată că uleiul volatil de cimbrișor are efecte antibiotice şi antimicotice extrem de puternice, curățind eficient rinichii, vezica urinară și uretra doar la câteva ore după administrare. Dieta  alcalină este indicată în timpul tratamentului.

Rădăcina de dud are efect diuretic și, în același timp, este un decongestiv renal, fiind utilă în cazul tuturor retențiilor hidrice.

Menta ajută la alcalinizarea urinei (urina devine mai puțin acidă și bacteriile nu se mai pot înmulți la fel de mult) și la reducerea senzației de arsură și iritație care însoțește o infecție a tractului urinar (urina acidă arde țesuturile deja inflamate de infecție).

Foarte bogate în tanini și flavonoide, frunzele merișorului sunt utile în tratarea tuturor formelor de infecții reno-urinare. Ele curăță rinichii de microlitiază și sunt un bun ajutor pentru eliminarea calculilor renali. Studii de specialitate demonstrează că extractele din fructele, frunzele şi mugurii merişorului sunt cele mai importante remedii pentru dizolvarea uraţilor, substanţe din care se formează pietrele la rinichi.

Și frunzele de mesteacăn, foarte bogate în vitamina C, sunt considerate unul din cele mai bune remedii naturiste pentru tratarea afecțiunilor tractului urinar. Acestea stimulează secreția urinei de 5-6 ori mai mult decât în mod normal, fără a produce iritaţii renale. Prin această diureză crescută are loc dizolvarea calculilor renali, se evită edemele renale, umflarea picioarelor şi se elimină unele substanţe dăunătoare din corp (uree, acid uric, azotaţi, azotiţi şi cloruri), purificându-se astfel sângele. Oregano ajută la calmarea și îndepărtarea colicilor renale, biliare și abdominale şi reglează micțiunea. Și urzica are valoroase proprietăţi diuretice. Ea favorizează transferul acidului uric din ţesuturi în circulaţia sanguină şi eliminarea acestuia prin urină.

La preparatele naturiste ale Mănăstirii Nera prezentate mai sus am mai putea adăuga pentru părinții și bunicii noștri Bitterul Nera Plant și Tinctura Nera Plant de propolis, ambele cu numeroase valențe terapeutice, atât pentru uz intern, cât și extern, și Capsulele Nera Plant Salicilo-complex, eficiente în caz de răceală, gripă, febră, migrene, dureri reumatice şi articulare.

Din gama de cosmetice recomandăm  cel vârstnici Crema Nera Plant cu gălbenele (tonifiantă și regeneratoare – pentru varice, noduli și piele pătată), Crema Nera Plant cu propolis (pentru psoriazis, hemoroizi și herpes) și Crema Nera Plant cu tătăneasă (pentru reumatism, artroză, escare și răni greu vindecabile).

*****

„Când dai ceva, când oferi un dar, veselia feţei tale să fie mai mare decât darul pe care îl oferi”, ne spune Sfântul Isaac Sirul. Să dăruim, să ne dăruim din toată inima, iar omul de lângă noi va simți lucrul acesta și se va deschide ca o floare plină de mireasmă, ieșind din izolarea și neajutorarea în care se afla mai înainte.

***** 

„Aici e puţina noastră iubire, dincolo e multa iubire a lui Dumnezeu”

Fericiţi sunt fiii şi nepoţii care poartă grijă de bătrânii lor, de cei bolnavi şi văduvi şi de cei părăsiţi, care se află în spitale şi azile de bătrâni! Fericiţi vor fi cei care-i îngrijesc, care le asigură cele necesare vieţii, care le ascultă sfatul şi cuvântul! Fericiţi vor fi cei care se îngrijesc şi de sufletul lor, ducându-i la biserică, la sfintele slujbe, la Spovedanie şi la Sfânta Împărtăşanie! Toate acestea sunt o dovadă prin care le spunem: „Aici e puţina noastră iubire, dincolo e multa iubire a lui Dumnezeu”.

Atât la tinerețe, cât și la bătrânețe, să ascultăm și să luăm aminte la cuvintele și îndemnul Bisericii: „Cealaltă vreme a vieții noastre, în pace și întru pocăință să o săvârșim și sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem!